Polo pe apă, 90 de ani de la primul titlu național

Dintre toate disciplinele sportive de echipă din Cluj poloul pe apă este una dintre cele mai vechi. Dacă la nivel de club CS Universitatea sărbătorește în acest an Centenarul, în ceea ce privește activitatea secțiilor, 2019 reprezintă împlinirea a nouă decenii de la primul triumf național al unei echipe universitare clujene.

La ceas aniversar poloul pe apă nu mai reprezintă interes pentru suporteri, însă în urmă cu exact 90 de ani Universitatea Cluj era „Regina” acestei discipline sportive. La nivel de seniori Voința Cluj a fost a doua forță a țării în anii ‘60-‘70, iar în momentul de față Clujul este reprezentat de Politehnica Cluj, ocupanta locului 7 (din 9 echipe participante), în ediția 2018/2019 a Superligii Naționale de Polo.

Ani de glorie dinaintea uitării
Jocul de polo pe apă este un sport caracterizat printr-un efort fizic deosebit de complex, însumând rezistență în regim de forță, de viteză, de tehnică, de condiții de contact fizic și de tensiune psihică. Astăzi poloul pe apă se joacă într-un anonimat total, nedrept vis a vis de istoria și tradiția acestui sport. Amintirile nu pot fi șterse însă.

Au fost ani în care cu greu mai găseai un loc în tribuna vechiului Bazin Olimpic. O notiță despre primul joc oficial de polo din România apare în 1928. Față în față s-au aflat selecționatele orașelor Cluj și Oradea, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 3-3. Un an mai târziu, la Cluj, s-a disputat primul meci între doua echipe de club: Universitatea – M.S.E. Târgu Mureș încheiat cu victoria alb-negrilor, scor 8-6, care deveneau astfel, primii campioni oficiali ai României.

În 1930, aceeași echipă a studenților clujeni spulbera echipa bucureșteană T.C.R., scor 12-1, cucerind al doilea titlu. Au urmat triumfurile din 1931 și 1932, ultimul din nou în fața formației M.S.E. Târgu Mureș (4-1). Au trebuit să treacă trei decenii până când Clujul a avut din nou o echipă competitivă. Între 1960 – 1980, Voința Cluj, deși nu a câștigat niciodată titlul național, s-a clasat de nu mai puțin de 9 ori pe podiumul Campionatului Național (o medalie de argint și 8 de bronz).

Încet, încet poloul pe apă, la nivel de echipe de seniori, a intrat pe panta uitării, dar jocul din bazin nu a dispărut din peisajul sportiv clujean. Dragostea pentru polo a ținut vie flacăra speranței. De-a lungul anilor o mână de oameni au improvizat, au suferit, au făcut tot ce le-a stat în putere pentru ca poloul pe apă să nu moară. Dovadă stau convocările multor jucători la loturile naționale de juniori, tineret și seniori, pentru toate competițiile importante: Campionate Europene, Mondiale, Jocuri Olimpice, Universiade, Campionate Balcanice.

Nume de legendă
Zeci de sportivi ar trebui amintiți și aplaudați în picioare, în semn de respect pentru contribuția lor la dezvoltarea jocului de polo pe apă. Spațiul nu ne permite măcar să-i trecem în revistă, dar ne vom opri (cu scuzele de rigoare) la trei nume care înseamnă tot atâtea repere de profesionalism, longevitate și dragoste pentru acest sport.

Sarkadi Árpád este o figură iconică în viața sportivă a Clujului și a României. Multiplu campion național la înot și polo pe apă, a fost unul dintre jucătorii echipei naționale a României care au participat în premieră la Jocurile Olimpice de vară, la Helsinki, în 1952. Ulterior a fost antrenor, fiind considerat unul dintre cei mai mari tehnicieni ai țării.

Pe plan local a pregătit echipa Voința Cluj și l-a dat țării și lumii pe Claudiu Rusu, cel mai longeviv poloist clujean, retras din activitate de performanță la vârsta 48 (!) de ani. Rusu a făcut parte dintr-o generație de excepție a poloului clujean, alături de care a cucerit nu mai puțin de 9 medalii naționale.  A mai jucat la Crișul Oradea (a cucerit de două ori Cupa României), iar în 1982 a emigrat în Suedia unde a continuat să performeze și a cucerit primele lui titluri naționale cu SKK Stockholm, în 1995 și 1996, ultimul fiind cucerit la vârsta de 47 de ani.

Ca să înțelegem mai bine cât de mare a fost Claudiu Rusu mai amintim cele 205 selecții în echipa națională a României pentru care a marcat 194 de goluri și alături de care a participat de 3 ori la Jocurile Olimpice (Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980), de 3 ori la Campionatele Mondiale (Belgrad 1973, Cali-Columbia 1975, Berlin 1978) și tot de 3 ori la Campionatele Europene (Barcelona 1970, Viena 1974, Jonkoping 1977).

Claudiu Rusu are de asemenea 20 de selecții în echipa națională a Suediei și a fost de două ori selecționat în Echipa Lumii. Ultimul, dar nu cel din urmă, nume care ne vine în minte este Radu Sabău. La Cluj a ajuns ca student și nu s-a mai întors niciodată în Făgăraș, orașul natal. Deși a fost unul dintre cei mai importanți poloiști români, Radu Sabău a ales să joace, în țară, doar pentru echipe din Cluj: Voința între 1984-1992 și 1999-2002), CSM Cluj (1998-1999) și Politehnica Cluj din 2003 până la retragere).

A mai jucat în Germania, la Eintracht Braunschweig (1992-1993) și la SGN Neukolen Berlin (1993-1998 şi 2002-2003), dar și în Israel, la Tivon (1999), unde de altfel a și cucerit singurul titlu de campion. Mai are în palmares trei semifinale de Cupa Germaniei, cu Neukolen Berlin, iar în prezent este coordonatorul secției de polo din cadrul Clubului Sportiv Politehnica Cluj.

„Noi poloiștii eram, în primul rând o mare familie. Nu puneam banii pe primul plan, așa cum se procedează azi. Ne pregăteam în condiții grele, vara ne antrenam în Babeș (Parcul Sportiv <<Iuliu Hațieganu>> – n.a.) în apă foarte rece, sau la bazinul Clujana. Meciurile de acasă le jucam în Babeș, la ștrandul din parc (fostul ștrand Municipal – n.a.) și la Clujana”, Claudiu Rusu, cel mai longeviv poloist clujean

4 titluri de campioană a României a cucerit echipa de polo pe apă Universitatea Cluj