Pera a plecat de la Universitatea Cluj

Echipa feminină de handbal Universitatea Cluj a rămas fără antrenor. Florentin Pera a acceptat o nouă provocare și a semnat un contract cu vicecampioana Romniei HC Dunărea Brăila. Pera semnase la data de 6 noiembrie anul trecut un angajament pe doi ani și jumătate cu Universitatea, dar a renunțat la contract după doar șase luni. ”Clujul reprezintă cu club cu tradiție în handbalul feminin din România.

Anul trecut conducerea mi-a propus un proiect pe termen lung, cu obiective de performanță intermediare și pe termen lung, având în vedere faptul că echipa are în componență jucătoare tinere cu rate de progres și un potențial foarte mare. O parte dintre ele sunt în atenția echipei naționale și, cu siguranță, vor avea un cuvânt de spus la cel mai înalt nivel de performanță.

Le doresc mult succes în continuare”, s-a mărginit să spună Florentin Pera, la despărțirea de Universitatea. Cu Florentin Pera pe bancă echipa feminină universitară de handbal a terminat sezonul recent încheiat pe locul 10, cu 21 de puncte și o linie de clasament mai mult decât mediocră: 6 victorii, 3 rezultate de egalitate și 13 înfrângeri. În vârstă de 37 de ani, Florentin Pera reprezinta unul dintre vârfurile noii generații de antrenori români.

În septembrie 2012, Federația Română de Handbal l-a desemnat pe Florentin Pera antrenor secund al echipei naționale de handbal feminin a României, unde a stat până în ianuarie 2015. Florentin Pera a mai antrenat echipele Universitatea Reșița, Mureșul Târgu Mureș, Cetate Deva, Tomis Constanța și HCM Roman.

Distribuie:

Postaţi un comentariu