Paszkany merge în continuare pe mâna lui Rednic: “Nu are nicio vină”

Foto: Dan Bodea

“Am discutat cu Rednic după meci. I-am zis să fie calm că nu îl demit. Am maximă încredere în el, e cel mai potrivit antrenor pentru CFR. Pe jucători există o presiune pe care nu știu să o gestioneze într-un mod pozitiv. Am făcut multe modificări în lot. Există o stare de teamă în jurul jucătorilor. Dacă nu vom cuceri campionatul, vom construi un nucleu pentru sezonul viitor, cu Mircea Rednic în frunte. Nu el e de vină pentru acest eșec usturător și umilitor. De vină sunt jucătorii care au fost pe teren și cei care au lipsit pentru că au încasat cartonașe roșii  într-un mod stupid. Jucătorii care au venit au fost aduși de pe plajă, din Brazilia sau Ibiza. Au venit cu un anumit trac, pentru că avem obiective mari. Mulți dintre ei nu au luat niciun titlu și nu au jucat în Ligă, de aceea cred că nu sunt încă pregătiți pshic”, a declarat finanțatorul CFR-ului la DigiSport.

Paszkany l-a luat în colimator pe Stăncioiu, care a greșit flagrant la golurile încasate de clujeni. ” E regretabil că plătim alți portari care nu se ridică nici măcar la cel de rezervă. Am luat două goluri foarte repede, s-a creat o degringoladă totală la echipă. Sunt ferm convins că echipa se va redresa sub comanda lui Rednic”, a subliniat boss-ul din Gruia.

Distribuie:

Postaţi un comentariu