Olimpia a câştigat la pas amicalul cu SC Bacău

Petrică Dragoş (foto centru) autorul unui hattrick spectaculos în amicalul cu SC Bacău

Olimpia Satu Mare a disputat miercuri un nou meci de pregătire, în compania formației de Liga a II-a, SC Bacău. Partida care s-a disputat în comuna Paleu, județul Bihor şi a fost câștigată de elevii lui Tiberiu Csik cu scorul de 4-1.

A fost poate cel mai reuşit amical din această vară pentru “olimpici”. Sătmărenii au controlat da capo al fine partida lucru demonstrate şi de tabela de marcaj.” Galben albaştrii” au deschis scorul prin Bujor care a înscris după o centrare perfectă venită de la Zsiga. În prima repriză s-a jucat deschis, ambele formaţii creîndu-şi numeroase ocazii de gol, însă se pleacă la vestiare cu avantajul minim în dreptul sătmărenilor.

În repriza secundă iese la rampă Petrică Dragoş, care-şi trece în cont un hattrick spectaculos iar băcăuanii marchează golul de onoare în minutul 85.

Trebuie spus că în mitanul secund pentru Olimpia a evoluat şi atacantul de 19 ani, Negruţ, venit de la CFR Cluj, un fotbalist de mare perspectivă, cel care a evoluat în sezonul trecut la Damila Măciuca şi pentru care a înscris nouă goluri.

“Sunt mulţumit de cum s-au mişcat băieţii pe parcursul întregului meci. Am folosit garnitura standard în prima repriză şi se pare că am ajuns la relaţiile de joc pe care mi le-am dorit.” ne-a declarat antrenorul Csik.

Viorel Tănase, antrenorul moldovenilor, s-a declarat impresionat de forţa “galben albaştrilor”. ”Am întâlnit o echipă omogenă, cu fotbalişti experimentaţi, care joacă de 3-4 ani împreună, lucru care s-a cunoscut. E o înfrângere care nu ne cade deloc bine, dar care ne arată că mai avem mult de lucru şi de învăţat.” a declarat Tănase.

Pentru Olimpia Satu Mare au evoluat : Şuta – Muntean, Ene, Iuhas, Hanus, Gavrilescu, Micaş, Villand, Zsiga, Bujor, Lemac. În repriza secundă au mai intrat Szekely – Sabău, Mureşan, Gombar, Molnar, Schwarczcof , Roghină, Dragoş, Negruţ, Feier.

Sport Club Bacău a evoluat în formula: Petrariu – Mihălăchioae, Adăscăliţei, Lozneanu, Sascău – Întuneric, Strugariu – Husein, Cl. Tudor, Miron – B. Ungureanu. Au mai jucat: Ştirbu, Hurdubei, B. Rusu, Măjer, Dumitriu, Luncanu, Blănaru, Şchiopu şi Predoiu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu