Obiectiv îndeplinit pentru CFR

Foto: Dan Bodea (arhivă)

CFR Cluj a câștigat cu scorul de 2-0 ultimul meci din sezonul regulat al Ligii 1, în meciul contra ultimei clasate, Juventus București, și va intra în noua etapă a campionatului cu 30 de puncte. Partida de pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești a fost un antrenament pentru gruparea feroviară, nicio secundă problema învingătoarei nefiind pusă la îndoială. George Țucudean a început seria ratărilor pentru CFR încă din minutul 8, când a reluat cu capul, la colțul scurt, o centrare a lui Camora.

Două minute mai târziu, tot la o centrare a lui Camora, fundașul gazdelor, Kardes, a fost la un pas de un autogol spectaculos. Culio s-a săturat de critici și a încercat să marcheze și din acțiune, nu doar de la punctul cu var, dar șutul lui a trecut mult pe lângă poarta gazdelor. În minutul 30 clujenii au cerut pentru prima oară penalti, dar centralul a lăsat jocul să continue. Singura ocazie de gol a celor de la Juventus l-a avut în prim plan pe Elek, dar atacantul a tras peste poartă în situație de unu la unu cu Vâtcă. Până la finalul primei reprize au urmat alte două oportunități pentru Țucudean, și câte una pentru Hoban și Omrani.

Tot vișiniii au ajuns primii în careul advers și în repriza a doua, dar Omrani și Deac au ratat situații bune. Camora a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale lui, iar ”bomba” lui a fost respinsă în față de Drăghia și reluată în poartă de Omrani (min. 64). După alte două minute Deac este faultat în care și Ioniță transformă penaltiul în doi timpi. În minutul 78 Elek și Constantinescu puteau egala la aceeași fază dar ultimul a tras peste poartă și meciul s-a terminat cu victoria lejeră a liderului Ligii 1, CFR Cluj.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. paul pop says:

    doar cfr

Postaţi un comentariu