O schiță a perseverenței în alb și negru

Foto: Dan Bodea
eepurl.com

Bogdan Cantor nu a împlinit încă 40 de ani dar a acumulat experiență cât pentru o viață, cât pentru echipă întreagă. Dacă-l întrebi în particular, rugby-ul este viața lui. Trăiește pentru această disciplină în care s-a remarcat, atât ca sportiv, cât și ca manager. A fost, pe rând, jucător, jucător-antrenor, antrenor, arbitru național și internațional, director de dezvoltare în cadrul Federației Române de Rugby, președinte al Asociației Județene de Rugby Cluj, este licențiat IRB (International Rugby Board, forul internațional care conduce rugby-ul – n.a.), ca educator și formator de antrenori 2010 – licențiat preparator fizic IRB. După o viață dedicată sportului cu balonul oval, Bogdan Cantor a schimbat terenul. Azi este manager administrativ la FC Universitatea Cluj. Își scrie singur povestea vieții, iar finalul ”romanului” e încă departe.

De la amatorism la profesionism
Practicant al unui sport care-ți consumă toate resursele, Bogdan a învățat să fie răbdător. Știe că un meci, o luptă, nu se termină la prima reușită a adversarului, decât atunci când auzi fluierul final. Pentru el, ultimul fluier este departe. A renunțat la boemia rugby-ului, pentru a face un pas înainte, pe marginea unui vulcan – fotbalul. O mutare dureroasă care s-a dovedit înțeleaptă. ”Diferența dintre CS Universitatea și FC Universitatea este una foarte mare, nu se compară un club departamental cu unul privat. S

unt fericit și ce este cel mai important, mă simt apreciat. Aici toți muncim pentru un scop comun. Spre exemplu, Adrian Falub este primul antrenor de fotbal din câți am cunoscut, care îl vad pasionat 100%, fără interese financiare. A venit la club într-un moment greu. Era normal, Universitatea este echipa lui de suflet. Este un om care vine dimineața la 9 și pleacă seara din vestiar, un om care tot timpul îmi spune: <<Bogdane, nu putem lăsa clubul ăsta să fie călcat în picioare la nesfârșit!>>. Într-un sport în care interesul financiar primează, Universitatea Cluj are în Falub un om cu suflet și pasiune necondiționată pentru acest club. 

Ioan Ovidiu Sabău este un om cu foarte multă experiență și un profesionist desăvârșit, președintele Radu Constantea, un lider tânăr cu școală germană, cu sânge proaspăt și dorință mare de a realiza lucruri mari. Nu trebuie să-l uităm pe Cosmin Irimieș, un profesionist 110%, un om cu suflet mare care pune suflet în tot ceea ce face. Este omul lângă care mă bucur să pot lucra, pentru că am încă multe de învățat”, povestește Cantor. Fostul sportiv este martor al unor evenimente despre care simte că vor schimba soarta echipei de fotbal a orașului.

”Recent s-a semnat un parteneriat cu Academia de Fotbal Luceafărul. Este cea mai bună academie din țară la nivel de copii, condusă de doi oameni nebuni după fotbal, Adi Crișan, și Marius Stan. Sunt nebuni, crede-mă. Până și ultimul ban îl investesc în pregătirea copiilor. Să ții în spate 500 copii prin parteneriatul cu <<U>> Cluj, trebuie să fii un pic nebun, să crezi că într-o zi lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal. Aici și autoritățile ar trebui sa intervină, să sprijine aceste proiecte”, adaugă Cantor.

În ”Babeș”, acasă
”Relația” dintre familia Cantor (Bogdan și Lorin) și sport (în special rugby), datează de trei decenii, iar prima dragoste nu se uită. Cei doi băieți au ajuns în Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu” îndrumați de tatăl lor și de Horia Hîmpea, la acea vreme sportiv în activitate. Hîmpea este, actualmente, antrenor principal al echipei de rugby Universitatea Cluj și, de asemenea, antrenor principal al echipei naționale sub 18 ani a României. Ca să folosim un termen din sportul cu balonul oval, chiar dacă viața i-a aplicat un placaj dureros, Bogdan a învățat că un rugby-st luptă până la capăt.

A strâns din dinți. Trântit pa pământ a știut să se ridice așa cum a făcut-o în atâtea înfruntări. Doar că de această dată durerea nu mai era una fizică, acum îl durea sufletul. În decembrie 2016 Bogdan a decis că s-au adunat prea multe neîmpliniri. A înțeles că nu ”joacă” în echipa potrivită și a demisionat din poziția de manager al echipei de rugby Universitatea. ”Nimeni nu credea că am să o fac nici măcar familia mea, dar s-au adunat multe deziluzii și multele probleme cu care m-am confruntat în perioada în care am fost angajat la Clubul Sportiv Universitatea.  

Apoi mi-a fost prezentat un proiect frumos, de către reprezentanții UBB și conducerea clubului de fotbal FC Universitatea și am luat decizia să fac o schimbare grea și dureroasă. Mi-am dat demisia. Nu am plecat din motive pe care am să le spun la un moment dat, nu cele pe care oameni fără caracter din club le-au spus. Este greu să lucrezi undeva, de dimineața până seara și să nu ai nicio apreciere măcar. Nu vreau să pomenesc de partea de salarizare, care era doar fictivă pentru unii”, explică Bogdan ruptura de rugby.

Nu a stat prea mult departe de sport. Conducerea Universității Babeș-Bolyai i-a propus să administreze terenurile din Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu”. Poate oricine altcineva ar fi considerat această schimbare un pas înapoi. Pentru mezinul familiei Cantor însă, a fost ca o întoarcere acasă. ”Pentru mine, când a venit propunerea din partea UBB să continui să muncesc acolo unde mi-am petrecut aproape toată viața, îți dai seama că a fost ceva fantastic.

Am crezut că visez. Tocmai de aceea am acceptat pe loc, fără să mă gândesc la atribuții și sarcini”, continuă Bogdan. Simultan, fostul rugby-st a fost integrat în echipa administrativă a clubului de fotbal, în calitate de manager administrativ. ”Pot să spun cu mâna pe inimă că fără implicarea UBB-ului, cu infrastructura extraordinară pe care o deține, proiectul <<U>> Cluj nu ar fi putut demara și nu ar putea continua”, spune Bogdan.

A făcut parte din cea mai frumoasă generație de rugby
Cei mai mulți oameni din fotbal au recunoscut, pe față, sau voalat, că sportul rege este un domeniu al ”prietenilor”, al ”nepoților”, al ”celor care trebuie să fie acolo”. Bogdan Cantor este un personaj atipic. atitudinea-i dârză nu poate să mascheze nicio urmă de ipocrizie. Înaintea unui meci, la masă cu el, în ședință, luau loc de la șoferul autocarului, până la băiatul proaspăt angajat. Nu există secrete când vrei să performezi. Așa a fost crescut, modelat, învățat. Și a avut de la cine învăța.

Bogdan Cantor (foto, primul din stânga) / Foto: Dan Bodea

”Perioada cea mai frumoasă și cea mai fructuoasă a mea la CS Universitatea a fost 2000-2004, când am fost, în cea mai mare parte a timpului, și căpitanul echipei. În sezonul 1999/2000 am fost vicecampioni ai României, apoi am obținut medalia de bronz un an mai târziu (sezonul 2000/2001 – n.a.), un loc 4 în 2002 și din nou bronz în 2003. Atunci echipa de rugby a Universității era una de temut. În 2004 am terminat campionatul pe locul 4, iar în 2005 pe 5. Apoi lucrurile au luat-o la vale, dar eu am luat de la fiecare coleg, antrenor, câte ceva”, rememorează Cantor.

Mai trebuie amintit că în perioada menționată de Bogdan, Universitatea Cluj a jucat trei finale de Cupa României și a cucerit de două ori trofeul, în 2002 și 2003. Cicatricile trecutului îi brăzdează trupul, pentru ca amintirile să rămână veșnic în sufletul lui. Niciodată nu va mai fi la fel, dar niciodată să nu spui: ”niciodată!”. ”Am învățat că în viață nu e bine să spui niciodată nu. CS Universitatea, prin statutul pe care îl are acum, este foarte greu să facă performanță, dar nu se știe niciodată când o să mă întorc.

Bineînțeles când va fi o alta mentalitate. Dar mai repede aș accepta o funcție în conducerea sportului clujean care are multe probleme, pe care eu le spun de ani de zile și nu își găsesc rezolvare. Am mai învățat și că Dumnezeu le rânduiește pe toate și ne duce unde ne este locul. Clar, locul meu este, până am să mor, lângă sport, încheie Bogdan Cantor.

Spune lucrurilor pe nume
Aparent rezervat, introvertit, Bogdan Cantor a avut mereu cuvintele la el. Poate nu mereu au fost cele potrivite, poate nu au fost rostite pe tonul agreat de ”ceilalți”, dar a spus lucrurilor pe nume într-o manieră simplă, să înțeleagă și ”prostul”. De ani de zile militează pentru o idee, pentru un crez. În vreme ce mulți și-au tatuat simbolul ”U” pe piept, pe brațe, el continuă să-l poarte în suflet. A depășit durerea despărțirii de CS Universitatea, iar drumul lui începe să se contureze frumos în fotbal, dar ”apăsările” rămân.

Foto: Dan Bodea

”Din păcate nu există o strategie comună de dezvoltare a brandului <<U>>, la toate disciplinele. Suporterii lui <<U>> sunt peste tot, la handbal, la volei, la baschet. Ne chinuim de la zi la zi să facem performanță într-un oraș în care sportul de performanță nu prea interesează pe autoritățile clujene. Se alocă cei mai puțini bani pentru sport din toată țara. În condițiile în care ne numim oraș european al sportului cluburile sportive, echipele care încearcă să facă performanță, plătesc accesul în toate bazele sportive! Cluj Arena este în paragină și numai sport nu se mai face acolo! CS Universitatea trebuie să aparțină de Primărie și tot ce înseamnă performanță ar trebui să fie cuantificat și bugetat pe măsură.

Evident, sportul de masă ar trebui să fie total separat de cel de performanță, dar bineînțeles pe aceeași linie strategică. Toate aceste aspecte, neaplicate, sunt negative într-un oraș universitar cu titlul de capitală a tineretului și sportului, în care sportivii de performanță sunt nevoiți să lucreze cu ora ca ospătari, sau body-guarzi, pentru a-și câștiga existența. Apoi mai vin și la două antrenamente pe zi. Este un paradox că aici, la Cluj, se întâmplă cele mai mari evenimente sportive, dar sportul clujean este în colaps. În aceste condiții nu se poate face performanță! Sportul a fost și este cel mai bun ambasador al României”, subliniază Cantor.

Postaţi un comentariu