O fantomă de gol de 5 puncte. CFR – Sepsi 2-0

CFR Cluj e lider detașat în Liga 1 după victoria cu 2-0 în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Trupa lui Dan Petrescu are, după 19 etape, un avans de 5 puncte față de FCSB, a doua clasată, și 7 puncte față de CSU Craiova, ocupanta locului 3. Meciul cu Sepsi s-a desfășurat din nou aproape în anonimat, tribunele arenei din cartierul Gruia fiind aproape goale, deși echipa locală era și înaintea acestei partide lidera clasamentului.

Nici măcar în fața formației care își creează cele mai puține ocazii de gol Dan Petrescu nu a riscat. Și-a așezat echipa în așa fel încât să nu primească gol și, conform principiului ”Doamne ajută!”, să speculeze o eventuală oportunitate de a înscrie. Până în minutul 36 al întâlnirii nimeni și nimic nu au tulburat liniștea de pe stadion. Vișinii au deschis scorul în urma unei faze controversate.

Deac a șutat, mai întâi, în blocaj, mingea a ajuns la Djokovic, care, apoi, a tras din afara careului, portarul lui Sepsi a respins în față, până la Omrani, care ulterior a marcat. Portarul oaspeților, Niczuly, a reținut mingea dar a intrat cu ea în poartă. Asistentul Valentin Avram a indicat fără ezitare că mingea a trecut linia porții, iar centralul Chivulete a arătat imediat centrul terenului. Cu moralul la pământ după acea decizie fotbaliștii de la Sfântu Gheorghe nu au mai fost capabili să revină în meci.

Trei minute mai târziu Deac putea marca pentru 2-0, dar șutul a trecut peste. În partea a doua a meciului Omrani a mai apărut odată periculos în careu (min. 59), iar Andrei Mureșan a dublat avantajul CFR-ului la o fază (min. 77), la care niciun apărător al oaspeților nu i-a făcut marcaj la o lovitură de colț. După trei meciuri fără victorie în debutul returului, CFR ajunge acum la al treilea succes la rând în Liga 1, al cărei lider este cu 43 de puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu