Nu-i CFR? Bunu-i şi Mutu. Da cine-i Mutu?

Angajații Primăriei și staff-ul echhipui Unirea Jucu au urmărit cu sufletul la gură tragerea la sorți.
Istoria omenirii a marcat la data de 16 septembrie 1087 moartea suveranului Papa Victor al III-a, iar peste aproape 900 de ani naşterea magicianului David Copperfield (în 1956). În anul Domnului 2014, data la care facem referire ar fi trecut cu siguranţă neobservată printre locuitorii comunei Jucu dacă, la Casa Fotbalului nu se efectua tragerea la sorţi a meciurilor din primul tur al Cupei României. Evenimentul sportiv a fost aşteptat şi tratat ca o sărbătoare de edilii localităţii. Mesele au fost întinse, bucatele frumos aranjate, iar aşteptarea, cum altfel, udată cu puţină ţuică, să mai treacă din emoţii.
Localitatea Jucu, judeţul Cluj, ora 11
Pentru clasa muncitoare ziua de marţi e o zi de lucru, ca oricare alta. Pe străzile din Jucu rar vezi câte un om. Toţi sunt la muncă. Într-o gospodărie o tanti străbate bătătura cufundată în gândurile ei. Tanti Măriuţa nu ştie că la Bucureşti se hotărăşte viitorul adversar al echipei de fotbal Unirea din Jucu. Ghidaţi de bătrână ajungem uşor la primăria din localitate, iar aici lucrurile sunt radical diferite. E forfotă, primarul Dorel Pojar e numai un zâmbet, dar în acelaşi timp atent la detalii. Împarte sarcini către angajaţii primăriei şi aşteaptă să sosească echipa. Sala de protocol e pregătită ca pentru banchetul de final de an, doar adrenalina trădează emoţiile tuturor. În sfârşit ajunge microbusul cu băieţii. În frunte cu antrenorul Meszaros Alpar, băieţii trec pe rând să-l salute pe primar. Au toate motivele, edilul fiind binefăcătorul şi cel mai mare susţinător al Unirii. Timpul se scurge greu şi aşteptarea devine tot mai apăsătoare. Fostul fundaş al Universităţii Cluj şi al lui Dinamo, acum antrenorul Unirii Jucu, Meszaros Alpar se aşează-n capul mesei, dar nu are poftă să guste din bucatele din faţă. A trecut prin multe încercări în cariera lui, dar aşteptarea asta i se pare mai grea decât orice duel pe care l-a avut în Liga I. „Pfff, nu mai începe odată?”, excalmă cel alintat de suporteri Messi. În cele din urmă transmisia TV se mută la Casa Fotbalului. În câteva minute aşteptarea se apropie sfârşit.
E OK şi Petrolul
Toţi ochii sunt aţintiţi pe plasma din sala de protocol a primăriei din Jucu. Fotbaliştii mai fac câte o glumă, mai chicotesc, dar toţi aşteaptă deznodământul tragerii la sorţi. Rând pe rând sunt extrase bilele cu numele fiecărei echipe calificată în primul tur. Unirea Jucu nu apare de nicăieri. „Aştia au uitat de noi”, spune cineva şi sala izbucneşte în râs. „Noi suntem calificaţi direct în turul 2”, îl completează unul dintre jucători. Ultima bilă din urnă are în interior numele echipei lor, lumea se bucură ca la gol atunci când moderatorul transmisiei pronunţă <Unirea Jucu>. Încep încrucişările, iar prima echipă extrasă e Astra. Nu, nu e adversarul uniriştilor. Iese din urnă CFR Cluj şi toată sala amuţeşte, e adversarul pe care şi-l doresc toţi. Apoi cu toţii oftează, nu e CFR, şi nici Steaua, următoarea echipa extrasă. Urmează Petrolul Ploieşti şi după câteva zeci de secunde se aude numele oponenţilor pentru „Lupii Galbeni” – Unirea Jucu. Fotbaliştii, angajaţii primăriei, chiar şi şeful de post prezent la eveniment, ridică braţele în sus: „Este bă!”, se bucură toţi. Încep şi scandările: „Să vină Mutu la Jucu!”. Celelate partide nu mai contează, în primăria din Jucu e deja sărbătoare. „E bine că am picat cu Petrolul, e o echipă mare, o să vină Mutu la Jucu, va fi o sărbătoare. O să-l aşteptăm aşa cum se cuvine, cu pâine, cu sare şi cu un pahar de ţuică aşa cum îi place la … pardon, asta nu-i place la nimeni”, glumeşte primarul Pojar. Antrenorul Meszaros s-a ridicat în sfârşit de pe scaun, s-a mai liniştit, acum cel puţin ştie cu cine îşi va măsura forţele după ce a lăsat în urmă echipe precum Someşul Apahid, Sportul Şimelul Silvaniei, FCM Baia Mare, Gloria Bistriţa şi Olimpia Satu Mare. „Ce a fost greu am lăsat în urmă. Până aici ne-a fost greu, de-acum oricare ar fi fost adversarul nostru era un bonus. Am fi vrut să cădem cu CFR, dar e ok şi aşa. Petrolul este una dintre echipele care se bat la titlu, au în lot nişte jucători extraordinari, iar pentru mine şi băieţi este o mare provocare să-i întâlnim în Cupa României. Aici în Cupă orice este posibil, de ce să nu ne gândim că poate facem încă o minune”, spune Meszaros.
De întâlnirea cu Adrian Mutu nu se teme. „În primul rând nu cred că o să vină Mutu la Jucu. Petrolul are un program greu şi eu cred că vor veni cu jucătorii care au evoluat mai puţin. Dacă vine Mutu o să umplem tribunele cu fete, iar după meci o să-l invităm la un pahar cu vin”, zâmbeşte Mesi. O jumătate de oră mai târziu străzile din Jucu erau din nou pustii.
Unirea-Jucu-Metalurgistul-Cugir
Bunu-i Mutu, da cine-i?”
Ne oprim preţ de câteva minute în faţa gospodăriei din curtea căreia tanti Măriuţa ne întreabă: „No gata-i, o plecat toţi?”. Nu ştie tanti ce s-a întâmplat la primărie şi nici nu o ardea curiozitatea să meargă până acolo. O lămurim despre ce e vorba, că a fost tragere la sorţi în Cupa României etc. Îi spuenm că echipa lor nu a picat cu CFR, aşa cum şi-ar fi dorit primarul şi jucătorii, dar că va veni la Jucu Adrian Mutu. „Nu-i CFR? Bunu-i şi Mutu”, excalmă tanti Măriuţa. Apoi, după câteva secunde de reflexie ne întreabă: „Da‘ cine-i Mutu?”. În câteva cuvinte îl descriem pe fostul internaţional, dar femeia din poartă nu pare să priceapă prea multe, se aştepta să fie vre-un politician care face o vizită în Jucu. Ne întinde două mere, ne luăm rămas bun şi-i promitem să o vizităm şi cu oaczia meciului, dar tanti Măriuţa e deja cu gândurile ei.
„Pentru noi este important faptul că vom aduce lume la stadion, va fi sărbătoare la noi în comună. Suntem o echipă care a promovat sezonul trecut în liga a treia. Nu ştiu unde vom juca, dar noi avem un stadion mic şi cochet. Avem nocturnă, dar nu ştiu dacă are puterea necesară să ne ajute să găzduim acest meci. Mulţumim federaţiei, care a schimbat regulamentul şi că vom putea juca pe teren propriu. Suntem realişti, ştim care este situaţia. Bugetul nostru anual este cât bugetul pe o săptămînă al Petrolului”, Meszaros Alpar, antrenor Unirea Jucu.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu