Noua stea a CFR-ului a strălucit 38 de minute într-un amical

CFR și-a luat portar din Italia. Și nu de la orice echipă, ci tocmai de la Lazio Roma. Anunțul a fost făcut impresarul orădean Cătălin Sărmășan, și confirmat ulterior de clubul feroviar prin intermediul site-ului oficial. Transferul lui Rus este văzut ca o adevărată lovitură pe care campioana României a dat-o pe piața transferurilor. Portarul în vârstă de 18 ani, va împlini 19 ani pe 20 ianuarie, și-a petrecut ultimii trei ani la gruparea la care este legitimat și fostul internațional Ștefan Radu.

ACS Poli l-a „scăpat”, Lazio nu l-a mai vrut
Ionuț Rus este un fotbalist crescut și format la grupele de copii și juniori a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Banatul Timișoara. Cu un fizic impresionant, (portarul măsoară 1,98 metri la doar 18 ani), Ionuț a prins contractul vieții la începutul anului 2016, după ce cu doar câteva săptămâni în urmă dăduse probe de joc la Lazio. Oficialii de la ACS Poli Timișoara știau situația lui Rus, dar nu au făcut nimic pentru a-l ține sub contract. Cu alte cuvinte l-au scăpat, așa cum mulți juniori ies din sport pentru că cineva uită să le ofere o șansă. Romanii i-au pus pe masă un contract pe trei ani și au investit multe speranțe în jucătorul român.

Timpul s-a scurs repede pentru Rus, dar explozia lui a întârziat. Românul a prins doar 24 de meciuri în cei trei ani petrecuți în capitala Italiei (în medie 8 partide pe an) și a bifat 38 de minute în tricoul primei echipe a lui Lazio. În martie 2017, Rus a fost introdus pe teren de antrenorul Simone Inzaghi, în minutul 52 al unui amical disputat în compania formației de amatori Real Carsoli, pe care Lazio l-a câștigat cu 9-0. Romanii și-au respectat înțelegerea și au așteptat până în ultimul moment ca portarul să le răsplătească încrederea. La sfârșitul anului trecut însă, contractul lui Rus a ajuns la scadență, iar lazialii nu i-au mai oferit a doua șansă.

Fotbaliști care au „furat” startul
Traseul fotbalistic al lui Ionuț Rus este asemănător cu al altor tineri care au plecat brusc spre cluburi mari ale Europei, dar s-au întors, la fel de brusc, cu coada între picioare, mult mai repede decât și-ar fi dorit impresarii lor. Răzvan Oaidă, Nicu Carnat, sau Vlad Dragomir (impresariat de același Cătălin Sărmășan) sunt doar câteva exemple. Fotbalul românesc oferă și alte mostre de fotbaliști care au „furat” startul.

Nicolae Mitea se transfera la Ajax Amsterdam la vârsta de 18 ani, iar câteva luni mai târziu marca primul său gol în Liga Campionilor, la data de 8 decembrie 2004, într-un egal Ajax – Bayern Munchen 2-2. În aceeași categorie a jucătorilor talentați, dar neînțeleși, îl putem include și pe Alin Stoica, fiul legendarului căpitan al Stelei din anii ’80, Tudorel Stoica. Fotbalist născut talent, Stoica juca în sezonul 2000/2001 în 14 meciuri de Liga Campionilor şi marca 4 goluri, iar lumea îi prevedea în viitor excelent.

Plecat din ţară în 1996, după un singur meci în prima ligă a României, pentru Steaua, Alin Stoica a evoluat 6 ani pentru celebra Anderlecht. A adunat aproape 130 de partide şi a marcat 23 de goluri, iar selecționerii României nu au ezitat și l-au convocat pe Alin la acțiunile echipei naționale. A bifat 13 meciuri sub tricolor. Nu a dat nici un gol, dar acest lucru nu i se putea reproșa câtă vreme pe teren se aflau atacanți precum Viorel Moldovan, Ilie Dumitrescu, Ionel Ganea, sau Adrian Mutu. Și-a încheiat cariera în 2016, în anonimatul campionatului din Oman.

Postaţi un comentariu