Nebun de frumoşi, copiii joacă fotbal

Foto: Dan Bodea

Aflată într-o comă profundă, indusă chiar de omul care deține pachetul majoritar de acțiuni, Florian Walter, Universitatea Cluj dă semne de viață. Ca în vremurile de altădată, echipa este formată din jucători crescuți la propriul centru de copii și juniori. Hăituit de justiție, finanțatorul Walter a ales să ceară ajutor de la autoritățile din Emiratele Arabe Unite, punându-și la bătaie milioanele de euro. Investitorul arab a fost doar un foc de paie. Potențialii cumpărători ai clubului lipsesc cu desăvârșire și totuși „U” trăiește. După un început întârziat de sezon, cu rezultate deloc convingătoare, echipa de copii a Clujului prinde curaj de la meci la meci. Joacă un fotbal romantic, din care nu lipsesc erorile specifice jucătorilor, dar seria de rezultate pozitive, cinci victorii consecutive, plus un rezultat de egalitate, au adus gruparea de pe Cluj Arena foarte aproape de locurile de play-off. Nimeni nu o spune răspicat, dar speranțele unei noi performanțe (echivalentă cu promovarea în Liga 1) au renăscut.

Papi i-a încălzit, Teja i-a dezlănţuit

Actualul campionat a început sub cele mai proaste auspicii pentru „U” Cluj. Fără vreo soluţie de minimă siguranţă Marius Popescu a acceptat să pregătească noua echipă de copii. A început pregătirea cu două săptămâni întârziere, iar acest lucru s-a resimţit în primele etape ale noului sezon. Debutul a fost perfect, 1-0 cu Chindia. Victoria de la Târgovişte nu a fost confirmată, în următoarele etape alb-negri arătând carenţe mari în poziţionarea din teren, în relaţiile de joc, dar mai ales în ceea ce priveşte curajul. Popescu a continuat să creadă în băieţii lui, nu a abdicat de la ideea de a reforma la Cluj o echipă ca-n vremurile de odinioară. Semnalul revenirii în competiţie a fost dat în etapa a 9-a, când Universitatea a terminat la egalitate (scor 0-0) meciul disputat pe teren propriu cu FC Braşov, una dintre principalele candidate la promovarea în eşalonul de elită. A urmat victoria de la Baia Mare, liderul clasamentului, în acel moment, şi surprinzătoarea demitere a lui Marius Popescu şi a stafului său. „Mi s-a spus că există un sponsor nou care vrea să aducă un alt staff. Nu au fost prea multe discuţii. Doamna Anastasescu (Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului, n.r.) mi-a propus să reziliem contractul. Am întrebat-o de ce şi ea mi-a spus că se dorește un alt antrenor, antrenor care va fi susținut de un anumit sponsor. Asta a fost tot”, a explicat momentul demiterii sale, tehnicianul Marius Popescu.

Înlăturarea lui Papi a fost repede amorsată prin numirea lui Mihai Teja cel care a mai pregătit-o pe U Cluj în sezonul 2012-2013 și în debutul campionatului 2014-2015. Alegerea noului antrenor a fost inspirată, acesta fiind agreat de pătimaşii suporteri ai Universităţii. Ce a urmat a fost aproape ireal. „U” a continuat să obţină victorie după victorie (4-0 cu CS Caransebeş, 1-0 la Reşiţa, 2-0 acasă cu FC Bihor şi 2-1 acasă cu Chindia Târgovişte), iar echipa a urcat pe locul 7 al clasamentului (cu 22 de puncte), la doar un punct în urma Chindiei, echipă ce ocupă momentan locul 6, ultimul care duce în play-off-ul campionatului. „Încă nu am realizat nimic, iar aceşti copii trebuie să continue să creadă în ei, în şansa pe care au primit-o şi să joace fotbal. Să joace din plăcere, fără presiune, fără să viseze deja la nu ştiu ce transfer.

Sunt tineri foarte talentaţi, câţiva dintre ei cu nişte calităţi extraordinare care îi recomandă să facă pasul spre echipe importante nu doar din România, ci şi din străinătate, dar toate la rândul lor”, spune Mihai Teja. Antrenorul Universităţii nu ia în calcul implicarea echipei în lupta pentru promovare, dar şi-a propus să adune cât mai multe puncte. „Eu sincer nu mă gândesc nici la play-off, nici la promovare. E prea devreme. Deocamdată echipa joacă frumos pentru că sunt nişte copii şi asta le-am cerut, să joace fotbal, dar e încă prea devreme să ne gândim la promovare, să facem planuri, să facem calcule. Deocamdată trebuie să adunăm puncte şi să jucăm fotbal. Ce va fi pe mai departe vom analiza şi vom lua deciziile în consecinţă. Suntem departe de obiectiv, dar mi-ar plăcea ca la final să-l îndeplinim”, a mai spus Teja, făcând referire la ţinta impusă din umbră de Florian Walter: promovarea.

Psihologul Teja

Mihai Teja / Foto: Dan Bodea

Mihai Teja / Foto: Dan Bodea

Chiar dacă obiectivul nu poate fi altul decât promovarea, doar în Liga 1 cluburile sunt practic finanțate de televiziuni, Mihai Teja continuă să vorbească de evitarea retrogradării. Spune că nici nu poate fi vorba în acest moment de alt țel, din moment ce jucătorii erau cu moralul la pământ în momentul în care a acceptat propunerea lui Walter de a prelua echipa. „Am găsit o echipă nu debusolată, dar o echipă dezamăgită. Punctele erau destul de puţine, deşi au avut meciuri bune şi înainte de venirea mea, meciuri în care au şi condus, dar la sfârşit ori au pierdut, ori au făcut egal şi îţi dai seama, când nu câştigi, ca fotbalist te simţi nu prea confortabil. Îţi pierzi încrederea, îţi pierzi tonusul. Le-am spus că au în mine un aliat, le-am spus că trebuie să ridice capul din pământ, să aibă încredere în ei. Nu există un secret al succesului, doar muncă zi de zi, iar ei au fost foarte receptivi la ceea ce eu le-am cerut și au prins foarte repede. Ultimele rezultate ne-au redat încrederea. Ne-am îndepărtat puțin de zona periculoasă a clasamentului, dar încă e mult de muncă”, a adăugat Teja.

Antrenorul Universității știe că Florian Walter a devenit persona non grata la Cluj. Evită cu eleganță să o spună deschis că a fost readus la ”U” de omul care încă deține pachetul majoritar de acțiuni. ”Și în precedentul meu mandat la Universitatea mi-a făcut plăcere să lucrez la Cluj, am întâlnit oameni deosebiți și această echipă nu merită să moară, indiferent cine o antrenează. O echipă clasată pe locul 10 în Liga a II-a, doar cu jucători tineri, nu e foarte tentantă, dar eu am venit să ajut. Am venit cu un sponsor personal care ne achită salariile mie și stafului meu, pentru că situația financiară a clubului este delicată. Să nu înțeleagă lumea că am venit cu un sponsor care să salveze situația financiară a echipei. Asta este treaba conducerii să-și rezolve problemele financiare”, a driblat Teja, întrebarea referitoare la cine este angakatorul său și al noului staf. Adus de Florian Walter, sau de orice alt sponsor enigmatic, pe Mihai Teja îl ajută rezultatele, iar atâta vreme cât va avea și suporterii de partea lui poate lucra în liniște. Deocamdată pentru evitarea retrogradării, dar pe viitor se poate îndrăzni la mai mult.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu