Naomi, mica sirenă, s-a făcut mare

Un clişeu spune că la capătul oricărui tunel, e o rază de lumină. Transilvania Reporter continuă seria prezentărilor sportivilor ce vor reprezenta Clujul şi România la cea de a XV-a ediţie a Jocurilor Raralimpice, Rio de Janeiro 2016. Ediţia din această săptămână îi este dedicată primei înotătoare din România care a cocnurat la o ediţie a Jocurilor Paralimpice, Londra 2012, Naomi Ciorap. Acum, mica sirenă s-a făcut mare. Are 20 de ani şi îşi va trece, în luna septembrie, a doua participare la cea mai mare competiţie mondială, destinată pesroanelor cu dizabilităţi. Va brăzda apa bazinului olimpic în trei probe (200 m liber, 50 m liber, 100 m spate) şi nădăjduieşte că va avea şansa de a prinde finala la 100 m spate, probă în care este numărul 20 mondial.

A învins frica de apă

Naomi este unul dintre cei 6 sportivi clujeni calificaţi la Jocurile Paralimpice de la Rio şi este la a doua participare, după Londra 2012. În urmă cu patru ani a fost cea mai tânără sportivă din delegaţia României, acum, alături de Dacian Makszin (tenis de masă) este considerată o „veterană”. Va concura în probele de 200 m liber, 50 m liber şi 100 m spate şi, chiar dacă nu este una dintre favoritele întrecerilor, speră să prindă finala la 100 m spate. Poziţia a 20-a în clasamentul mondial al probei o îndreptăţesc să spere la mai mult. Ascensiunea din ultimi ani sunt o dovadă că şi pentru Naomi, limitele există doar pentru a fi depăşite. S-a apucat de înot de numai şapte ani. Până la vârsta de 13 ani nici nu îndrăznea să viseze că va ajunge să spintece apele. Îi era pur şi simplu frică de apă. Naomi s-a născut cu o boală congenitală care i-a afectat vederea. E aproape în totalitate nevăzătoare, dar acest lucru nu a împiedicat-o să-şi învingă una dintre cele mai mari temeri – frica de apă. „La 13 ani am început să merg la bazin cu alți elevi din școală. Făceam kineto-terapie în apă cu o profesoară din școală. După mai multe ședințe de înot, ea a observat că suntem talentați, și eu şi fratele meu (Samuel Ciorap, şi el calificat în probele de înot ale Jocurilor Paralimpice de la Rio, n.a.), am început, eu și încă doi elevi, să ne antrenăm mai serios şi am ajuns destul de departe, zic eu”, rememorează Naomi. Şi întradevăr, rezultatele nu au întârziat deloc. Clujeanca a început să se impună în probele de înot destinate sportivilor cu dizabilităţi, iar calificarea la ediţia de la Londra a fost ca o încununare a eforturilor şi a ambiţiei de care a dat dovadă. La Londra nu a prins nicio finală, deşi a înotat în trei probe (50 şi 100 m liber, plus 100 m bras), dar prezenţa ei între cei mai buni sportivi ai lumii, a fost o experienţă pozitivă, un pas înainte în ascensiunea pe care Naomi şi-o doreşte. „Nu m-am gândit niciodată că după doar trei ani de antrenamente voi ajunge la Jocurile Paralimpice. Londra a fost o experienţă, chiar dacă nu am câștigat nimic. A fost primul meu concurs cu adevărat major. Adică ce poate fi mai frumos şi mai important decât să participi la Jocurile Paralimpice? Pentru a fost primul concurs așa de mare, am învățat foarte multe. Am văzut cât de mult trebuie să muncesc pentru ceea ce îmi doresc, adică medalia de aur. Eu vreau să fiu cea mai bună”, povesteşte Naomi.

„Luminează” întunericul

Jocurile Paralimpice reprezintă al doilea eveniment internaţional sportiv ca mărime (după Jocurile Olimpice de vară), implicând atleţi cu dezabilităţi fizice. Indiferent de handicapul pe care îl au, sportivi paralimpici se straduiesc să arate lumii că nimic nu e imposibil atât timp cât există voinţă, speranţă şi încredere. Pentru Naomi, înotul este doar una dintre pasiuni. Clujeanca joacă volei, baschet, se dă cu rolele şi îi place tare mult să danseze. Are un program de viaţă infernal. Antrenamentele de înot sunt programate la primele ore ale dimineţi, astfel că Naomi şi Fratele ei (Samuel, despre care vom vorbi într-o ediţie viitoare), şi împreună cu antrenoarea lor, se trezesc cu noaptea în cap, ca să se pregătească. Mulţi oameni fără nicio afecţiune ar face faţă cu greu unei zi din viaţa sportivilor cu dizabilităţi, dar pentru Naomi este ceva normal. „La început mi-a fost foarte greu, dar în timp m-am obișnuit și mi-am programat timpul în așa fel încât să le pot face pe amândouă, şi sport şi şcoală. În timpul școlii mă trezeam la 5 dimineața pentru a mă antrena înainte de ore”, povesteşte cu simplitate Naomi. Venind dintr-o familie cu șapte copii, Naomi a luptat din greu pentru a obține rezultate spectaculoase şi pentru a se califica, pentru a doua oară, la Jocurile Paralimpice, unde va înfrunta cu cei mai buni sportivi din lume. Oricât de mari ar fi aşteptările sportivilor, oameni care îi îndrumă sunt mai moderaţi atunci când trebuie să dea un pronostic. „E foarte greu să ia medalie la Rio, pentru că sunt mai mulţi înotători valoroşi care s-au calificat în Brazilia, decât au fost la Londra, în urmă cu patru ani. Eu sper că va ajunge într-o finală. Stă foarte bine în clasamentul mondial la 50 metri liber, locul 29, iar la 100 metri spate este a douăzecea în lume. În ultimii patru ani au venit foarte mulţi sportivi din urmă, rezultatele sunt din ce în ce mai valoroase, dar asta nu ne împiedică să sperăm la o calificare într-o finală. Aşteptările sportivilor sunt mereu foarte mari, pentru că munca depusă de ai este enormă. Sunt mi de ore de sacrificiu pe care aceşti sportivi le fac, pentru a-şi depăşi limitele. Ei sunt învingători prin simpla lor prezenţă la Jocurile Paralimpice. Sigur că ar fi o mândrie, ar fi ceva excepţional să câştige o medalie şi, cine ştie, dacă se va califica într-o finală, poate chiar va obţine o performanţă uriaşă. Pânp la urmă este vorba de sport, iar în sport…orice este posibil, dacă şi tu ca sportiv crezi cu tărie că poţi să te autodepăşeşti”, spune Sally Wood Lamont, preşedintele Comitetului Paralimpic din România, şi cea care a înfinţat la Cluj-Napoca Centrul Lamont.


Publicitate

Postaţi un comentariu