Mureșan îl pune la zid pe Dima: “M-am ascuns să nu primesc și eu cartonașul roșu”

Iuliu Mureșan a criticat prestația lui Dima

“Mă bucur că nu am luat și eu roşu, m-am ascuns prin tribună să nu mă vadă. Radu Petrescu este mic copil pe lângă acest Dima, meciul a fost sub semnul arbitrajului. Îi dau eu un ‘roşu’ foarte mare acestui arbitru, sper să nu-l mai vedem niciodată la Cluj, blocăm stadionul pentru el. La CCA se tolerează anumite lucruri, aceiaşi arbitri incompetenţi revin şi mai fac nişte meciuri praf, după care nu păţesc nimic. Îi reproşez arbitrului că nu a folosit aceeaşi unitate de măsură, a fost tendenţios. Meciul a început echilibrat, Poli are echipă bună. Noi am fost enervaţi de arbitru, după care era să producem minunea, mai ales că am egalat extraordinar în 9 oameni”, a declarat Mureșan la DigiSport.

Președintele clujenilor și-a continuat acuzele la adresa lui Dima. “Nu vor mai pleca jucători, va mai veni probabil unul. Cu aceştia vom juca în acest sezon, dar orice am fi făcut azi, nu aveam cum să câştigăm cu acest arbitru la centru, este clar”, a completat oficialul.

Distribuie:

Postaţi un comentariu