Minaur a pierdut un „gigant”

Stamate nu şi-a mai prelungit contractul cu Minaur

Minaur Baia Mare rămâne fără unul dintre cei mai importanţi jucători, chiar înainte de revenirea în Liga Naţională. Interul stânga, Alexandru Stamate, a decis să părăsească gruparea din Maramureş pentru o echipă din Franţa. Handbalistului i-a expirat înţelegerea pe care o avea cu trupa de pe Valea Roşie.

„Într-adevăr, Stamate va pleca de la noi în această vară. Lui i-a expirat contractul pe 30 iunie şi, chiar dacă, iniţial, părea că am ajuns la o înţelegere, el nu a mai venit în cantonament şi a ales să meargă în Franţa”, a declarat directorul sportiv al Minaurului, Vasile Viman.

Stamate doreşte să se transfere în Franţa şi pentru că logodnica sa este franţuzoaică, iar toate încercările de a o aduce pe Anais în România au eşuat. Adevărata carieră a băimăreanului a început tot în „Ţara Parfumului”, unde a plecat imediat după ce şi-a terminat junioratul. A evoluat la Villpinte, Tours şi Angers. În România, jucătorul de 31 de ani a jucat la HCM Constanţa, UCM Sport Reşiţa şi Minaur Baia Mare.

Alexandru Stamate Jr. este născut pe 20 februarie 1982, la Baia Mare, şi măsoară 2, 08 metri. A început să joace handbal la 12 ani, primul său antrenor fiind Nicolae Voinea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu