”Microbul fotbal” a explodat la Satu Mare

5.000 de oameni au asitat la meciul de debut în noua ediție da campionat a ligii secunde, dintre Olimpia Satu Mare și FC ”U” Craiova

Revenirea Olimpiei în eşalonul secund al fotbalului românesc a adus multă bucurie în rândul iubitorilor de fotbal din Sătmar. Dovadă că la meciul cu FC ”U” Craiova 5000 de împătimiţi ai balonului rotund au venit să-şi susţină favoriţii. Unii dintre ei au venit din Franţa, iar alții au traversat oceanul pentru a fi alături de “galben-albaştri” la revenirea, după şapte ani, în Liga a II-a.

Ale Olimpia!
O apariție inedită în tribunele bătrânului stadion din Satu Mare a fost cea a lui Adrian Antal, un sătmărean stabilit în Frața, dar care nu a ezitat să-și programeze o ”excursie” la finalul săptămânii, pentru a fi alături de echipa lui de suflet la revenirea în eșalonul secund. ”Iubesc Olimpia de când mă ştiu, mergeam cu ei peste tot. Ce mai, prin vene îmi curge sânge <galben-albastru>. Mă bucur nespus că băieţii au revenit acolo unde le este locul, şi aştept ziua în care vor promova în Liga I. De câţiva ani sunt plecat în Franţa, dar nu m-am rupt de tot ce înseamnă Olimpia. Am suferit cumplit când am aflat că erau la un pas de desfiinţare, şi chiar mă gândeam că trebuie să facem ceva pentru a-i ajuta. În ceea ce priveşte meciul propriu zis cu Craiova, sincer, aveam aşteptări mai mari. Până la urmă nici un egal nu este de aruncat, mai ales că a fost obţinut în faţa unei formaţii cu o istorie bogată. I-am simţit că au avut trac, însă oarecum este de înţeles deoarece s-au aflat la primul meci în Liga a doua după mult timp, plus că şi spectatorii din tribune cred că au pus fără să vrea presiune pe ei. Până la urmă, am încredere în potenţialul băieţilor, şi sper că în acest campionat vor reuşi să se menţină în eşalonul secund. Le urerz multă baftă, şi sper să pot veni la cât mai multe meciuri de ale lor”, a declarat Adrian Antal, unul dintre cei mai înfocaţi fani ai Olimpiei.

Lobby printre yankei
La meciul contra Craiovei lui Adrian Mititelu au fost și spectatori care au venit tocmai de peste Ocean pentru a putea asista la revenirea Olimpiei în Liga a II-a. Sorin Porcea este plecat în Statele Unite de 20 de ani, însă cu sufletul a fost mereu alături de Olimpia.

”Nu este zi în care să nu mă interesez de ce face Oli. În San Francisco, acolo unde stau eu, mulţi vecini ştiu de România tocmai fiindcă le arăt ştiri despre Olimpia. Unul din motivele pentru care am venit într-o scurtă vacanță acasă este şi acela că am dorit să prind meciul lor de debut. Băieţii nu s-au mişcat rău, şi cred că egalul a fost un rezultat just pentru ambele echipe. Le doresc mult, mult succes în continuare, şi să fiţi siguri că le voi urmări evoluţia cu mare constanţă”, povestește americanul sătmărean.

Și oamenii de fotbal au reacționat pozitiv după rezultatul de egalitate dintre Olimpia și FC ”U” Craiova. Florica Robaş, fostă arbitră de fotbal, s-a declarat încântată de rezultatul din teren, de atmosfera din tribune și de modul în care Olimipa a renăscut din propria-i cenușă, sub îndrumarea antrenorului Tiberiu Csick.

”Se vede că lucrurile intră pe un făgaș normal și că la Olimpia se vrea peformanță. Echipa este foarte iubită la Satu Mare. Eu îmi amintesc de ultimul sezon când Olimpia evolua în Liga I, cred că aveau cea mai mare medie de spectatori din ţară. În meciul cu Craiova s-a văzut că băieţii au avut ceva emoţii la debut, însă cred că acest egal este un rezultat bun care le va da încredere”, a explicat fostul arbitru Florica Robaș.

[nggallery id=124]

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. ion says:

    Greu cu româna.

Postaţi un comentariu