Maratonul de mountain bike și-a desemnat câștigătorii

Foto: Dan Bodea

Aproape 1.000 de concurenți au participat la competiția de mountain bike “Banca Transilvania MTB Marathon powered by Vodafone”, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

Dintre participanți, 212 au parcurs traseul lung (57 de kilometri), iar 782 traseul scurt (26 de kilometri). 30% dintre concurenți au venit din Ungaria, Italia, Republica Moldova și Marea Britanie.

Cel mai bun timp la masculin, pe traseul lung a fost obținut de Blazso Marton (02:25:15), iar la feminin de Csen Veronika (03:03:39)

„Ediția din acest an a competiției a avut și alte noutăți: cele mai multe femei concurente (cu 50% mai multe față de ediția din 2014), proba „Best of the bests” – o întrecere pe minibiciclete la care au participat primii clasați de la fiecare categorie; medalii 3D, unicat în România și demonstrații surpriză (dresaj și majorete) pentru cei prezenți la momentele de START-SOSIRE, în parcarea de la Polus Center”, se mai arată în comunicatul de presă.

Evenimentul se află la cea de-a IV-a ediție, iar în acest an a ajuns, ca amploare, pe locul II la nivel național și pe locul IV în Europa de Est. Întrecerile sportive semnificative pentru 2015 organizate de CS Clujulul Pedalează continuă cu Imprezzio Global Running & MTB Marathon, în 25-26 iulie și Cluj Trail Running & MTB Marathon în 26-27 septembrie.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu