Luptă crâncenă în SuperLiga de rugby

Rugby-iștii de la Știința Baia Mare încă mai speră că vor câștiga titlul național, universitarii clujeni sunt tot mai aproape de locul 5

SuperLiga Națională de rugby a ajuns la jumătatea play-off-ului, respectiv a fazei play-out. Dacă în lupta pentru locul 5 Universitatea Cluj pare să fie favorită, lucrurile nu sunt deloc clare în ceea ce priveşte creionarea celor două semifinale.

 

Bănățenii s-au distanțat, locul 2 se joacă
Cel puțin pentru moment campioana en-titre a României, RCM Timişoara, s-a desprins de pluton şi pare favorită la ocuparea fotoliului de lider, la finalul play-off-ului, iar Farul Constanţa a pierdut orice şansă la primele două poziţii. Astfel, lupta cea mare se dă între CSM Ştiinţa Baia Mare şi Steaua, ambele echipe disputându-şi locul 2, ultimul care asigură o semifinală pe teren propriu. După primele 3 etape, campionii din Banat stau cel mai bine atât în ceea ce priveşte atacul, cât şi defensiva. Rugbiştii de pe Bega au înscris 107 puncte în play-off şi au primit doar 29, în timp ce următoarea clasată, CSM Ştiinţa Baia Mare a marcat 60 de puncte (locul 2 în clasamentul eficienţei în atac), dar a și ”încasat” 63. În ceea ce privește punctele bonus acumulate tot bănățenii sunt lideri, urmați de Steaua. Timișorenii lui Chester Williams au luat bonusul ofensiv atât în meciul cu echipa maramureșeană, cât şi în partida cu Farul Constanţa. De partea cealaltă, steliştii, au „furat” două bonusuri defensive, unul în meciul de la Baia Mare şi celălalt acasă cu Timişoara.

 

Calcule pentru semifinale
Fiecare echipă din play-off face acum calcule pentru semifinale, iar cel mai important meci, care ar putea clarifica, cel puţin în proporţie de 50% situaţia din clasament, pare a fi disputa de la finalul acestei săptămâni, dintre Steaua Bucureşti şi Ştiinţa Baia Mare. Singura variantă a ”zimbrilor” de a prinde fără emoții locul secund este victoria în capitală. Pentru Știința va urma derby-ul cu Timişoara, iar în ultima etapă, băimărenii vor juca în deplasare la Farul. Practic „zimbri” nu au voie să piardă niciun mecipână la final, pentru a evita o eventuală supriză a Stelei în ultima etapă, atunci când vor evolua în deplasare la Timişoara. Situația este cu atât mai aprigă cu cât maramureșenii vor vor juca două din cele 3 etape rămase în deplasare. Contracandidata la locul 2, Steaua, a etalat un joc colectiv bun şi poate specula problemele cu care se confruntă Știința, din cauza accidentărilor.

 

Universitatea crește de la meci la meci
În faza play-out a campionatului Universitatea Cluj, CSM București și Dinamo își dispută poziția a V-a. După un început ezitant de sezon, universitarii arată că sunt în creștere de formă, iar cele două victorii obținute în primele trei etape din play-out sunt mărturia că alb-negri prin contur, devin o echipă pe care nu ai cum să o ignori. Achizițiile din pauza competițională se adaptează meci de meci, iar jocul, până acum doar spectaculos devine și eficient. Vineri Universitatea Cluj primește vizita echipei Dinamo, pe care a învins-o în prima etapă din play-off, scor 31-20, chiar la București. Va urma etapa în care universitarii vor sta și apoi decisivul cu CSM, la București. ”La începutul sezonului erau puțini cei care credeau în noi. Echipa nu juca rău, dar rezultatele nu erau de partea noastră. S-au produs schimbări la echipă, au venit oameni care prin valoarea individuală au transformat grupul într-unul puternic, iar azi suntem acolo unde ne-am propus la început de drum”, a declarat antrenorul Universității, Bogdan Cantor. Meciul dintre ”U” Cluj și Dinamo, din cadrul etapei a IV-a a play-out-ului SuperLigii Naționale se joacă vineri, 23 august, de la ora 18.00, pe Cluj Arena.

Distribuie:

Postaţi un comentariu