LNBM / U-BT nu renunţă la locul 1

U-BT a obţinut al 13-lea succes stagional şi continuă lupta pentru prima poziţie în clasamntul LNBM, la finalul sezonului regulat

Baschetbaliştii de la U-BT Cluj au obţinut al 13-lea succes stagional, scor 82-75 cu CS Energia Târgu Jiu şi continuă să lupte pentru prima poziţie a clasamentului la finalul sezonului regulat în Liga Naţională de Baschet Masculin. Înfruntarea de la Cluj a fost câştigată de elevii lui Marcel Ţenter mai greu decât o arată scorul, asta şi pentru că în ultimul sfert gazdele nu au mai reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor antrenorului Ţenter.

Primul parţial de joc a fost adjudecat de clujeni fără prea mari emoţii, cu 24-18, dar baschetbaliştii ardeleni au demonstrat carenţe mari în organizare, în cel de al doilea sfert. Gorjenii şi l-au adjudecat cu 23-17, astfel că, la pauza mare cele două combatante au intrat la egalitate la cabine (41-41). U-BT a revenit extrem de montată pe parchet şi, la fel ca şi în primul sfert, au dominat întruntarea cu Energia, atât tactic, cât şi fizic. Clujenii şi-au adjudecat parţialul trei cu scorul de 25-13, la capătul celei mai bune evoluţii din acest meci.

În sfertul patru lucrurile au stat exact pe dos, şi oaspeţii au înţeles că pot măcar să încerce să dea lovitura la Cluj-Napoca. S-a terminat 21, 16 în favoarea gorjenilor, dar avantajul luat de U-BT în actul trei s-a dovedit a fi suficient pentru cel de al 13-lea succes al clujenilor. Americanul Kyndall Dykes a fost şi de această dată MVP-ul partidei cu 29 de puncte marcate, 5 recuperări şi două pase decisive. U-BT Cluj se situează, după acest meci, pe poziţia a doua în clasamentul LNBM, cu 31 de puncte, la un singur punct în urma liderului BC Mureş Târgu Mureş.

Distribuie:

Postaţi un comentariu