LNBF / Începe seria amicalelor pentru ”U”

foto: Dan Bodea

Echipa feminină de baschet a CS Universitatea Cluj se află în cantonament în Slovacia, la Bratislava, acolo unde pregătesc meciurile din cadrul fazei play-off a Ligii Naţionale de Baschet Feminin (LNBF). După câteva zile de pregătire fizică şi tactică, elevele antrenorului Dragan Petricevic încep, marţi, seria de meciuri amicale programate în cadrul stagiului de pregătire. Nu mai puţin de trei meciuri test vor disputa universitarele la Bratislava, în primul dintre acestea clujencele urmând să întâlnească gruparea gazdă, Piestsnske Cajky.

Până la revenirea în țară Universitatea Cluj va mai întâlni pe Flying Foxes, o mai veche cunoştinţă a echipelor din ţara noastră, şi campioana în exerciţiu a Austriei, dar şi pe B.C. Gyor din Ungaria. Reamintim că la finalul acestei luni (29 februarie), ”U” Cluj va evolua în deplasare cu CSU Alba Iulia, în manșa tur din sferturile de finală ale LNBF (faza play-off). Returul dintre cele două formații este programat la data de 4 martie, la Sala Sporturilor ”Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu