Liga Națională / „U” Jolidon încheie turul la Bucureşti

Simona Vintilă (foto, în alb) și colegele ei de la ”U” Jolidon vor evolua la București în ultima etapă din turul Ligii Naționale / Foto: Dan Bodea

Handbalistele de la „U” Jolidon Cluj întâlnesc, marți, formaţia CSM Bucureşti, în ultimul meci dun turul actualei ediţii a Ligii Naţionale. După înfrângerea categorică din prima partidă a anului, 23-31, pe teren propriu în compania HCM-ului din Baia Mare, sportivele pregătite de Horaţiu Paşca riscă să termine prima parte a competiţiei interne în afara locurilor care asigură prezenţa în play-off.

Cu 18 puncte acumulat în precedentele 10 partide din Liga Naţională, Universitatea Jolidon se situează în acest moment pe poziţia a şasea a clasamentului, ultima care duce în play-off, însă, prestaţia clujencelor din partida cu HCM Baia Mare ridică multe semne de întrebare cu privire la stabilitatea lotului. Mihaela ani Senocico şi Simona Vintilă, cele mai experimentate jucătoare ale clujencelor, au fost anihilate total de maramureşence, iar Mihaela Tivadar continuă să acuze dureri în zona lombară.

În plus nici Raluca Mihai nu este refăcută complet, iar şansele ca ea să intre în jocul de la Bucureşti sunt mici. Adversara universitarelor, CSM Bucureşti, are 16 puncte acumulate, două mai puţine decât „U”, iar un eventual succes în faţa clujencelor le-ar aduce încă 3 puncte şi ar face schimb de locuri în clasament cu ardelencele.

Meciul CSM Bucureşti – „U” Jolidon este programat, marți, de la ora 19.30. Tot marți, liderul Ligii Naţionale HCM Baia Mare evoluează pe teren propriu în compania celor de la Dunărea Brăila, ocupanta locului 3.

Distribuie:

Postaţi un comentariu