Liga Naţională / S-au distrat cu „lanterna”

Cristina Laslo și colegele ei au făcut spectacol în victoria ”U” Alexandrion - HC Sebeș Alba, scor 35-25 / Foto: Dan Bodea

Handbalistele de la Universitatea Alexandrion Cluj au evoluat fără inhibiţii în faţa echipei HC Alba Sebeş şi au încheiat meciul din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii Naţionale cu o victorie categorică, scor 35-25. Diferenţa de valoare a fost evidentă între cele două combatante, astfel că, elevele antrenoarelor Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan nu au avut nicio clipă emoţii în ceea ce priveşte învingătoarea din acest meci. Formaţia din Alba a contat efectiv în joc doar vreme de aproximativ 10 minute, după care Universitatea Cluj a pus stăpânire pe joc şi a defilat până la final.

Oarecum surprinzător HC Alba Sebeş a avut chiar un uşor avantaj la un moment dat, scor 3-1, dar Laura Popa, cea mai bună marcatoare a meciului, şi-a început recitatlul şi ”U” a marcat de cinci ori consecutiv. Până la pauză diferența a crescut la șase goluri în favoarea universitarelor (16-10) şi era tot mai evident că ”U” nu va avea emoţii nici în actul secund.

În doar zece minute de la reluarea partidei, ”U” s-a desprins la 24-13 pe tabelă, iar această linişte i-a permis antrenoarei Carmen Amariei să ruleze încă o dată întreg lotul de jucătoare pe care îl are la dispoziţie. Prin această victorie clujencele au luat o opţiune serioasă la ocuparea locului 10 la finalul sezonului regulat. Laura Popa, autoare a 9 goluri, Corina Biriş (7), Florina Chintoan şi Cristina Laslo, ambele cu câte 4 reuşite, au fos principalele marcatoare ale Universităţii Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu