Liga I / ”U” Cluj a bătut Astra, CFR a tremurat la Chiajna

Valentin Lemnaru (foto, la minge) a marcat unicul gol al partidei dintre "U" Cluj şi Astra Giurgiu / FOTO: Dan Bodea

Universitatea Cluj a dat prima lovitură în actuala ediţie de campionat şi a învins cu 1-0 Astra Giurgiu, formaţiei aflată în lupta pentru titlul de campioană. Valentin Lemnaru a mai făcut o victimă, a marcat unicul gol al partidei în minutul 9, iar efectele reuşitei sale ar putea avea efecte în lanţ, la gruparea care până la acest joc visa la trofeul suprem din fotbalul intern.

Tehnicianul alb-negrilor şi-a aşezat şi de această dată perfect echipa în teren, iar golgheterul de serviciu (Lemnaru) a ştiut să profite la timpul potrivit de oportunitatea de a reveni în centrul atenţiei. „Nu este doar meritul lui Lemnaru ci al întregii echipe. Am demonstrată că atunci când suntem uniţi putem învinge orice echipă. Astra are jucători foarte buni, luaţi individual chiar extraordinari, dar noi suntem un grup, asta a făcut diferenţa”, declara antrenorul Universităţii, Mihai Teja, imediat după terminarea partidei cu Astra.

De partea cealaltă patronul Ioan Niculae a cedat nervos şi a plecat de la tribuna oficială înainte să se termine partida. „Avem o echipă slabă, un antrenor slab, fără mentalitate de învingător. Toată echipa mea va fi amendată, de la antrenor la preşedinte. Au ei o fixaţie că sunt buni şi nimeni nu-i poate învinge, acum să plătească la fel ca toate celelalte echipe din Liga I”, a răbufnit Ioan Niculae.

Antrenorul Daniel Isăilă şi preşedintele Dinu Gheorghe vor trebui să dea explicaţii după eşecul de la Cluj. „E frustrant să pierzi în faţa unei echipe care şi-a creat o singură oportunitate de gol. Despre titlul de campioană nu putem vorbi după un asemenea joc”, a spus Isăilă.

Victoria în faţa Astrei aduce în contul „Şepcilor roşii” trei puncte uriaşe în lupta pentru salvarea de la retrogradare şi un salt de un loc în clasament. ”U” Cluj are acum 20 de puncte şi se situează pe poziţia a 16-a, la un singur punct de Oţelul Galaţi, prima echipă clasată pe loc neretrogradabil (14).

Cealaltă echipă a Clujului, CFR, a tremurat până în ultimele secunde ale partidei cu Viitorul Voluntari. Gazdele au trecut în avantaj în minutul 72, prin golul lui Larie, iar Vasile Maftei a restabilit egalitatea în minutul 92, graţie reuşitei lui Vasile Maftei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu