Liga I / CFR e lider temporar în Liga I

Tade a punctat din nou pentru CFR şi clujenii sunt lideri temporari în Liga I / Foto: Dan Bodea

La CFR staful tehnic şi echipa îşi continuă munca şi după ce Deac, cel mai în formă fotbalist cluj, a fost anunţat că va sta departe de gazon până anul viitor. Într-un meci din cadrul etapei a VIII-a CFR s-a impus la limită, scor 1-0, în deplasarea de la Galaţi. Oţelul n-a avut antrenor pe bancă la acest meci însă, jucătorii au fost urmăriţiu din tribune de Tibor Selimesy, viitorul tehnician al Oţelului.

Meciul a fost echilibrat, cu ocazii de ambele părţi şi o reuşită de alte trei puncte în dreptul lui Gegory Tade. Francezul a înscris unicul gol al meciului în minutul 43. Au fost şi decizii ciudate ale arbitrilor însă, rezultatul final nu s-a modificat şi CFR Cluj are un punct Steaua şi este lider temporar, cel puţin până la sfârşitul meciului pe care roş-albaştri îl dispută duminică seara la Petrolul.

„Din păcate la Galaţi nu am făcut un meci foarte buna, dar am câştigat. Trebuie să ne obişnuim să jucăm şi fără Deac. Astăzi am învins şi dacă suntem pe locul întâi înseamnă că merităm să fim acolo”, a spus antrenorul Vasile Miriuţă, la finalul jocului de la Galaţi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu