Liga 2 / ”U” Cluj îşi continuă seria meciurilor fără înfrângere

”U” Cluj a câștigat cu 1-0 meciul cu Metalul Reșița și a ajuns la trei victorii consecutive în Liga 2 / Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat în deplasare, la Reşiţa, în cadrul etapei a XII-a a Ligii 2 şi a ajuns la patru meciuri consecutive fără înfrângere şi la trei succese în ultimele trei meciuri de campionat. Cu un moral excelent după ultimele rezultate „universitarii” au început foarte bine meciul cu Metalul Reşiţa şi a fost echipa mai periculoasă în prima repriză. Calcan, Cândea şi Greu l-au pus la încercare pe portarul gazdelor, Kololo, dar rezultatul primei reprize a rămas acelaşi de la startul partidei (0-0).

Odată cu trecerea timpului şi după evoluţia din teren a celor două garnituri era tot mai evident că golul urma să cadă în poarta gazdelor. Până să se înscrie unicul gol, în minutul 50 francezul Maissiat a căzut în careul Universităţii, fără să fi avut loc vreun contact între acesta şi unul dintre fotbaliştii echipei vizitatoare. Mediciul echipei gazdă şi cel de pe ambulanţă au intervenit imediat şi l-au stabilizat pe jucătorul din Hexagon carea revenit ulterior pe teren. În minutul 68 Cordoş a luat o acţiune pe cont propriu, a pătruns în careul reşiţenilor şi a şutat la colţul lung pentru 1-0.

Până la finalul partidei doar Ursu a mai fost foarte aproape de a dubla avanatjul clujenilor, dar şutul său din afara careului a fost respins cu un reflex excepţional de Kololo. Cu cele trei puncte acumulat după victporia cu Metalul Reşiţa, Universitatea Cluj a urcat pe locul 9 al clasamentului, cu 16 puncte şi este la doar trei lungimi în urma celor de la FC Braşov, ocupanta locului 6, ultimul care duce în play-off. Etapa vitoare ”U” va primi vizita formaţiei FC Bihor, în ultima etapă a turului sezonului regulat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu