Liga 2 / ”U” Cluj, din eşec în eşec

Căpitanul Universității Cluj, Lorant Kovacs (foto, în alb și negru) a fost faultat clar în careu de portarul Greab, dar arbitrul nu a acordat lovitură de pedeapsă / Foto: Dan Bodea

Tânăra echipă a Universităţii Cluj a înregistrat, sâmbătă, al treilea insucces consecutiv în Liga 2. „Şepcile roşii” au fost învinse, acasă, de Gaz Metan Mediaş, altădată un adversar de tradiţie în primul eşalon fotbalistic. Cu un lot mult mai experiemntat, oaspeţii au controlat în cea mai mare parte a timpului meciul. Calcan a avut golul de 1-0 în vârful ghetei, dar a încercat să-l lobeze pe portarul Greab şi a irosit cea mai mare ocazie de gol a Universităţii din prima repriză.

Figliomeni le-a scos peri albi oficialilor de la mediaş cu ratările lui, dar a fost salvat de execuţia superbă a lui Ciprian Petre care a marcat direct din lovitură liberă, de la marginea careului de 16 metri, în minutul 35. Până la finalul partidei cele două echipe au încercat pe contraatac să înscire cel de al doilea gol al meciului, dar tabela de marcaj a rămas nemodificată.

”Este nedrept ce ni se întâmplă. Nu vreau să spun mai mult, dar s-a văzut în ce manieră a fost condus acest meci. Asta este, mergem înainte, trebuie să creștem, să devenim mai pragmatici, mai bine organizați”, a declarat la finalul partidei antrenorul Marius Popescu.

”U” a reclamat neacordarea a două lovituri de la 11 metri, dar maniera de arbitraj a fost una incalificabilă. Universitatea a pierdut astfel al treilea meci la rând şi se pregăteşte de înfruntarea cu Steaua, din 16-imile Cupei României. Meciul este programat, joi, de la ora 20.30, pe Cluj Arena. În următoarea etapă din Liga 2, alb-negrii vor evolua în deplasare cu Şoimii Pâncota, duminică, de la ora 16:00.


Publicitate

Postaţi un comentariu