Liga 2-a/ Sătmărenii au trimis “Bătrâna Doamnă” la culcare. UTA-Olimpia 1-2!

Petrică Dragoş (foto centru) a marcat golul victoriei Olimpiei în minutul 90+2!

Olimpia Satu Mare a obţinut o victorie spectculoasă în faţa celor de la UTA, scor 1-2, golul victoriei sătmărenilor fiind marcat de către Petrică Dragoş în minutul 90+2!

La cei 68 de ani ai săi (n.r UTA a fost înfiinţată pe 18 aprilie 1945),   „Bătrâna Doamnă”, trăieşte doar din gloria celor şase titluri obţinute în anii 70. Echipa lui Eugen Trică continuă seria nefastă a înfrângerilor din minutele de prelungiri, iar în urma insuccesului de sâmbătă seara UTA a ajuns într-o situaţie ridicolă, fiind lanterna roşie a seriei a II-a.

În schimb băieţii lui Tibi Csik sunt neînfrânţi în Liga a 2-a şi cu două victorii şi două egaluri sătmărenii încep să fie surpriza plăcută a seriei.

“Galben albaştri” au demonstrat încă odată că atunci când acţionează ca o familie sunt imbatabili. Plecaţi cu un moral excelent după rezulatele din campionat dar şi cu problemele vestiarului rezolvate “olimpicii” au abordat foarte curajos partida de la Arad.

Primele 15 minute au fost cele clasice de tatonare, în care echipele şi-au luat pulsul. În minutul 23 Ene degajeză greşit în Bîrză, acesta pătrunde în viteză, îi ia faţa lui Şuta, care îl faultează în careu şi vede „galben”. Centralul Adrian Comănescu arată fără ezitare punctual cu var iar Marcu îl execută pe goalkeeperul sătmărean, cu o semi- scăriţă.

Bucuria “alb roşilor” va ţine doar două minute deoarece după pătrunderea lui Bujor pe stânga, acesta centrează în careu, iar Neagu, talonat de Lemac, îşi introduce din alunecare balonul în propria poartă.

După autogol UTA nu are replică iar Olimpia are mai mult balonul, obţinând şi trei lovituri de colţ, la ultima dintre ele Horvat respingând greşit balonul până la Lemac, care trage în blocaj.

În repriza a doua gazdele incearcă să preseze însă atacurile lor sterile se lovesc de o apărare foarte bine organizată a Olimpiei care nu le dă le dă nici o şansă de a-şi crea vreo posibilitate de gol. Cu scurgerea timpului cei de la UTA încep să se precipite, urcă cu toate liniile, atacând disperat, lucru care avea să-i coaste scump. În al doilea minut de prelungiri, “specialistul” fazelor de final, Lemac, pătrunde nestingherit pe dreapta, trece de Ţabără şi Ardelean, şi-l serveşte ideal pe Petrică Dragoş care a îndeplinit o simplă formalitate. Galeria Olimpiei este în delir şi în mod sigur că băieţii vor compune câteva melodii în onoarea erolior de la Arad!

Formaţii:

UTA: Horvath – Zanardini, Ţabăra, Ardelean, G. Neagu – Medina (min.67 Sălăjan), Popescu – Marcu, Surugiu, Monac (min.74 Firţulescu) – Bârză (min.46 Apostu). Antrenor: Eugen Trică

Olimpia: Şuta – D. Muntean, Bălău, C. Ene, Iuhas – Feier, Villand, Scvarzkopf, Zsiga (min.87 Micaş) – Lemac, Bujor (min.75 Petrică Dtagoş).

Arbitri: Adrian Comănescu – Marius Nicoară (ambii din Râmnicu Vâlcea), Răzvan Nistoran (Băile Herculane). Rezervă: Dorin Voina (Reșița). Observatori FRF: Cornel Corocan (Reșița) și Valer Vancea (Oradea)

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu