La Mediaş sunt la modă „Ştiinţele exacte”

Dan Matei / Foto: Dan Bodea

Dintre toate grupările de fotbal din Liga I, Gaz Metan Mediaş, este un club aparte, cu un pronunţat parfum provincial. La Mediaş, antrenorii nu sunt daţi afară, iar fotbaliştii se bucură de un tratament rezonabil. Salariile nu sunt cele mai tentante, dar stabilitatea financiară îii atrage ca un fagure de miere pe jucătorii români aflaţi în ascensiune, sau dimpotrivă pe cei care caută un final de carieră liniştit. În cele ce urmează vom face cunoştinţă cu noul antrenor al „Găzarilor”, Dan Matei. Format ca jucător şi profesional la Cluj, Dan Matei, de mesrie informatician, a preluat rolul de lider şi are misiunea de a continua munca unor predecesori la fel de „licenţiaţi”.

La începuturi a fost ”Matematicianul”

Primul antrenor despre care s-a vorbit în termeni laudativi la Mediaș a fost Cristian Pustai, acum tehnicianul ASA/ului din Târgu Mureș. Profesorul de matematică a fost cel mai longeviv antrenor post decembrist al unei echipe de fotbal din România și a reușit, printre altele, să califice pentru prima oară ”Gazul” în cupele europene. După despărţirea de matematicianul Pustai, medieșenii s-au ales cu informaticianul Dan Matei. De acum fostul secund, a trecut la ”cârma” alb-negrilor, dar acest lucru a trecut aproape neobservat, în ciuda victoriei cu 2-1 în fața ”Stegarilor” din Brașov, în ultima etapă a turului de campionat. Sunt puțini cei care cunosc povestea impresionantă a lui Dan Matei, un om cu pasiuni asemănătoare cu ale matematicianului Cristi Pustai. Profesorul, cum era alintat Pustai la Mediaș, a absolvit Facultatea de Matematică, iar Dan Matei este de meserie informatician, absolvent al Facultăţii de Matematică şi Informatică, secţia informatică, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. “În 1986 am început cursurile, la Universitatea <Babes-Bolyai> din Cluj-Napoca, facultatea de mate-info, secţia informatică, pe care am terminat-o după 5 ani la seral, pentru că la vremea respectivă jucam la Universitatea Cluj. Așa erau vremurile atunci, nu făceai doar fotbal, făceai și școală. Bine aveam și mici avantaje care m-au ajutat să termin facultatea. De exemplu, aveam o scutire de frecvenţă redusă şi aveam mereu sesiune prelungită, dar eu am preferat să îmi dau examenele în sesiunea normală, alături de colegi. Mie sincer mi-a fost dragă școala, așa că o frecventam foarte des. Îmi aduc aminte că, în acea perioadă, era practic vorba despre începuturile informaticii la noi în țară, ca tehnologie. Aveam monitoare alb-negru, calculatoare Coral, iar la practică algoritmii de programare îi copiam în caiet, nu existau dischete. Abia după 1990 am văzut primele IBM-uri, însă universitatea nu era încă atât de dotată ca în yilele noastre, erau doar vreo câteva calculatoare la vreo 40 de studenţi. Era luptă mare să prinzi un loc la computer”, rememorează Dan Matei, perioada studenției.
Dacă nu ar fi jucat fotbal, cu siguranţă Dan ar fi ajuns analist programator, meserie pe care a și practicat/o pentru o scurtă vreme. “După ce am absolvit, am fost angajat ca şi analist programator timp de 2 ani la Regionala CFR Cluj. Şti cum era pe atunci, te mai ajuta şi faptul că erai sportiv, iar eu jucam la CFR. Am plecat apoi la Bistriţa, dar acolo nu am mai profesat în domeniu. Oricum, în cazul în care nu aş fi jucat fotbal, aş fi ajuns analist programator”, punctează ferm tehnicianul din Mediaş.
Dan Matei are numai cuvinte de laudă la adresa antrenorilor cu care a colaborat la Gaz Metan. “Cu Cristi Pustai nu mă cunoşteam înainte să ajung la Mediaş, o singură dată am fost, cu CFR Cluj, în serie cu Mediaşul, în sezonul 1993/1994. Atunci ne-am văzut pentru prima dată. Am avut o colaborare foarte, bună şi am obţinut rezultate frumoase împreună. Îmi aduc aminte cu foarte mare plăcere de sezonul în care am participat în Europa League, unde am fost doar la un singur gol distanţă de a intra în grupele competiţiei, ceea ce ar fi reprezentat o performanţă cu adevărat istorică pentru această echipă. Am învăţat practic unul de la celălalt. La fel a fost şi cu Gigi Mulţescu, un om deosebit, extraordinar, preocupat de meserie, cu mare experienţă. Iar cu Cristi Dulca am jucat la CFR, în sezonul 1993/1994, în ultimul meu an în Gruia, iar doi ani mai târziu ne-am întâlnit la Gloria Bistriţa, echipă de la care a plecat pe urmă la Rapid”, îşi aminteşte Dan Matei.

Dan Matei_antrenor Gloria Bistria 2464

A făcut practica la AC Milan

Ca să ajungi antrenor de fotbal în România este obligatoriu să urmezi cursurile Școlii de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal, și iarăși obligatoriu trebuie să ai deja celebra Licență PRO. Dan Matei a fost coleg cu fostul său “şef”, Cristi Dulca, la Şcoala Federală de Antrenori. Amândoi au absolvit cu brio cursurile și au devenit antrenori cu licență, în urmă cu 2 ani. Practica, a făcut-o ulterior la AC Milan, unde a avut ocazia să-l cunoască, printre alții, pe celebrul Massimiliano Allegri. ”Şcoala de Antrenori am făcut-o între 1997 și 1999. Încă de când eram jucător mi-am dorit să devin antrenor, să rămân în fenomenul fotbalistic. În 2011 am reușit să obțin Licenţa Pro alături de Cristi Dulca, Contra, Selymes, sau Ionel Ganea. Partea de practică trebuia să o desfăşurăm la un club important din Europa iar eu împreună cu Alin Minteuan, fostul antrenor al CFR-ului, am optat pentru AC Milan. Am avut ocazia de a vedea cum este organizat un club de talia Milanului. Ne luau cu maşina în fiecare zi din oraş şi ne duceau vreo 70 de kilometri, până la baza de la Milanelo, unde am asistat la şedinţele de pregătire conduse de Allegri. Totul era foarte bine organizat. Am rămas impresionat de ceea ce am văzut și asta cu siguranță mă va ajuta acum că sunt antrenor principal”, povestește Dan Matei.
Tehnicianul echipei din Mediaș nu este adeptul unui anumit model de antrenor, însă mărturiseşte că au fost câţiva tehnicieni care au avut un rol important în cariera lui. “Au fost mai mulţi antrenori care mi-au marcat viața. La început a fost cel care m-a promovat în liga secundă, Mihai Culda, apoi, a fost Remus Vlad, primul meu antrenor de la <U> Cluj, care avea nişte metode revoluţionare în fotbal pentru acea perioad[, îi plăcea stilul ofensiv, dovadă cu Universitatea marca peste 50 de goluri în campionat. Iar la CFR am lucrat cu Marius Bretan, un antrenor foarte preocupat de meserie”, îşi amintește Dan.

“Învăţăcelul” lui Mircea Lucescu

O relaţie specială a avut actualul antrenor al „Găzarilor” cu ilustrul Mircea Lucescu, cel mai galonat tehnician român al tuturor timpurilor. La finalul junioratului Dan Matei era pus în faţa unei alegeri extrem de dificile. Considerat un mare talent, fotbalistul avea de optat între Sportul Studenţesc, o echipă în vogă la acea vreme şi câteva cluburi din Transilvania. Şi cum „sângele apă nu se face” ardeleanul Dan Matei a preferat să semneze cu Universitatea Cluj, cea mai iubită echipă din arealul transilvan. “Eram în ultimul an de juniorat, iar Mircea Lucescu a insistat foarte mult să merg la Sportul Studenţesc. Nea Mircea era genul de antrenor care nu aştepta să i se propună jucători. Umbla foarte mult prin ţară, urmărea fotbalişti, juniori, era mereu în căutare de talente. Venea la jocurile internaţionale pe care le jucam cu echipa naţională de juniori şi aşa ne-am cunoscut. Îmi aduc aminte că, la un turneu de calificare, contra URSS-ului, am câştigat cu 3-2, iar eu am marcat golul victoriei, în minutul 90. La vremea aceea mai aveam oferte de la ASA Târgu Mureş, Universitatea Craiova, FC Baia Mare şi <U> Cluj, iar eu am ales cu sufletul şi am ajuns la Universitatea, cea mai iubit[ echip[ din Transilvania. Până la urmă, eu zic că am făcut cea mai bună alegerea, chiar dacă au fost momente în viaţa mea când am regretat că nu l-am ascultat pe Mircea Lucescu”, povesteşte Matei.

Pasionat de romancieri

Nu doar ştiinţele exacte şi fotbalul sunt marile pasiuni ale lui Dan Matei. Muzica şi literatura sunt alte două refugii ale celui mai nou antrenor din Liga I. “De câte ori am timp liber prefer să ascult o muzică de calitate şi să citesc. Nu best-seller-uri, deşi la un moment dat după ce discut cu prietenii şi-mi laudă un volum îl cumpăr, chiar dacă este în mare vogă, dar în general îmi plac romancieri. Citesc oricând cu mare drag un Tolstoi, sau un Dostoevski. Tot timpul am în bagaje cărţi. Aşa mă relaxez şi eu”, explică antrenorul. Dan Matei a fost vreme de cinci sezoane antrenor secund al echipei Gaz Metan Mediaş. Nu s-a grăbit să facă pasul spre funcţia de „principal”, pentru că nu e genul lui să grăbească lucrurile. “Când m-am înscris la cursurile Pro m-am gândit la viitor. Am prins momentul şi am absolvit. Mi-am zis mereu că va veni şi vremea mea să preiau o echipă, dar nu m-am aruncat la prima ofertă. Mi-am dorit să ajung antrenor principal şi uite că acest lucru s-a întâmplat. Eu cred că aşa este normal, să iei mereu lucrurile într-o ordine firească, pas cu pas. Toată viaţa m-am ghidat după motto-ul: “Trebuie să îţi faci treaba unde eşti cât mai bine”, îşi încheie povestea Dan Matei, noul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaş.

Distribuie:

Postaţi un comentariu