România, patru medalii în prima zi a Cupei Europei la cadeți de la Cluj

La Cupa Europei de cadeți de la Cluj au fost zeci de dispute spectaculoase / Foto: Dan Bodea

Dueluri spectaculoase și la foc continuu în prima zi a Cupei Europei la cadeți, competiție care continuă și azi, duminică, 10 iunie 2015, în Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca. Mai mult de jumătate din cei 484 de judoka (192 de fete și 292 de băieți) din 28 de țări înscriși în concurs s-au întrecut, sâmbătă, în prima zi a competiției de la Cluj, la opt categorii de greutate, patru la fete (40 kg, 44 kg, 48 kg, 52 kg), respectiv, alte patru categorii (50 kg, 55 kg, 60 kg, 66 kg), la băieți.

După prima zi, în topul pe medalii, conduce Turcia – 7 medalii (2 de aur, 1 argint, 4 de bronz), urmată de Ucraina – 6 medalii (2 de aur, 1 argint, 3 de bronz) și România – 4 medalii (2 de aur, 1 argint și 1 bronz). Medaliile delegației României au fost cucerite de Lidia Marin – aur la categoria 40 kg, Vlad Luncan – aur (50 kg), Mihaela Chiss – argint (44 kg) și Maria Gavriliță – bronz (40 kg).

În cadrul competiției a avut loc și un moment festiv, când în timpul ceremoniei de deschidere, Doru Ioan Sapta, președintele Federației Române de Judo i-a premiat, cu câte o plachetă, pe Florin Bercean, antrenorul lotului olimpic de judo al României, Sabin Bastucescu, președintele Asociației județene de judo Cluj și pe Ioan Mănăștureanu, președintele Clubului Sportiv Municipal Cluj.

Cupa Europei la cadeți, ediția 2015, continuă azi, duminică, cu întreceri la celelalte opt categorii de greutate (57 kg, 63 kg, 70 kg, +70 kg) la feminin, respectiv, (73 kg, 81 kg, 90 kk, +90 kg), în concursul masculin.

Cei aproape 500 de judoka participanți la Cupa Europei de la Cluj sunt din România, Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Rusia, Cehia, Slovacia, Georgia, Belarus, Croația, Muntenegru, Slovenia, Macedonia, Germania, Luxemburg, Lichtenstein, Cipru, Israel, M. Britanie, Finalnda, dar și din Tadjikistan și Canada. Cupa Europei la cadeți este un concurs cu acumulare de puncte pentru participarea la CE și CM de cadeți din 2015, dar are ca scop și depistarea tinerelor talente în perspectiva participărilor la JO din 2020 și 2024.

Distribuie:

Postaţi un comentariu