Jocurile Olimpice / Flacăra Olimpică a ajuns în spaţiu

Flacăra Olipică a pornit, joi dimineaţa, într-o călătorie spaţială şi va reveni pe Pământ luni

Nava spaţială Soiuz care transportă trei cosmonauţi a ajuns joi la Staţia spaţială internaţională (ISS) cu torţa olimpică, dusă pentru prima dată în istorie în spaţiu, cu trei luni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci.

La ceva mai mult de şase ore de la decolarea de pe cosmodromul rus de la Baikonur, în stepa Kazahstanului, ”nava spaţială Soiuz TMA-11 a ajuns cu succes la Staţia spaţială internaţională (ISS)”, a anunţat Agenţia spaţială rusă (Roskosmos).

Contrar regulilor JO, flacăra torţei olimpice va rămâne stinsă în timpul duratei voiajului spaţial. La o lună după debutul ştafetei flăcării olimpice în Rusia, torţa va face o ieşire în spaţiu sâmbătă, după care va reveni luni pe Terra.

După ce se va întoarce din spaţiu, flacăra olimpică va mai avea etape inedite, urmând să fie dusă în cel mai adânc lac din lume, Baikal (Siberia), şi pe vârful muntelui Elbruz (Caucaz, 5.633 m), după ce a avut deja un voiaj la Polul Nord, în cursul unui periplu de 123 de zile, început pe 7 octombrie la Moscova şi care se va încheia o dată cu ceremonia de deschidere a Jocurilor, pe 7 februarie 2014.

Distribuie:

Postaţi un comentariu