Jandarmul clujean Adrian Petre vrea să doboare recordul mondial de flotări

Adrian Petre / FOTO: arhiva personala

„Vreau să stabilesc un nou record mondial”, a fost prima propoziţie rostită de Adrian Petre, la întâlnirea cu echipa Transilvania Reporter. Cuvintele lui sună extrem de simplu, dar hotărârea din priviri te face să înţelegi că nu sunt vorbe-n vânt. Adrian Petre este de meserie jandarm, multiplu medaliat în competiţiile de judo destinate „veteranilor”, familist şi un sportiv autodidact care şi-a propus să doboare un record mondial, de flotări pe dosul palmelor, vechi de şase ani şi jumătate. Duminică, 16 martie, Petre vă aşteaptă la Mall-ul din Floreşti, de la ora 16.00, pentru a fi martorii stabilirii unui nou record mondial.

Primul record, o întâmplare

Adrian Petre practică judoul înca din clasa a III-a, dar nu a excelat la nivel naţional. Avea să se facă remarcat abia după 30 de ani când, a început să reprezinte România la diverse întreceri internaţionale destinate „veteranilor” şi în competiţiile rezervate Poliţiştilor şi Pompierilor. Adrian este multiplu medaliat la Campionatele Mondiale şi Europene de judo (+ 30 de ani), dar ideea de a depăşi noi limite într-o disciplină oarecum nouă, flotările, i-a venit în urma unui accident suferit la Casablanca.

„Să-ţi rupi un picior în timpul unei întreceri ar fi pentru oricine o amintire urâtă, pentru mine a însemnat un nou început. Îmi amintesc că a trebuit să stau trei luni de zile în concediu medical după acea întâmplare. Ca să mai treacă vremea am început să caut să fac alte forme de mişcare sportivă. L-am cunoscut pe Doru Dorobăţ, promotorul competiţiilor de flotări, acestui sport dacă îl putem numi aşa, relativ nou în ţara noastră, dar care, mai ales în Marea Britanie are o tradiţie foarte mare. Stând acasă am început să văd cu alţi ochi flotările, de fapt nu prea puteam să fac altceva ca să mă menţin în formă. Am tot făcut serii întregi, dar fără să le contabilizez. Într-o zi mi-am zis: <hai să vedem câte fac>. Când am trecut de 1.300 mi-am dat seama că pot să bat recordul naţional al lui Doru Dorobăţ (1311 repetări era în 2012 recordul naţional n.a.). Am sunat un prieten de la serviciu şi i-am spus că am depăşit repetările lui şi că practic am stabilit un nou record, apoi am renunţat şi nu m-am mai pregătit pentru asta”, povesteşte Adrian.

Întors la serviciu, colegii săi l-au încurajat să i-a în serios corectarea recordului naţional de flotări. Împreună au făcut demersurile necesare şi, în februarie 2013, într-un cadru oficial şi sub privirile deţinătorului recordului naţional, Doru Dorobăţ, jandarmul clujean a stabilit un nou maxim în ceea ce priveşte flotările: 1419 repetări într-un interval de 41 de minute.

„Cine crede că e uşor să ajungi la o asemenea performanţă nu ştie despre ce este vorba. Ca să ajungi să execuţi 1419 repetări, după toate regulile impuse de organizatori, nu te ajută doar muşchii, de la un anumit nivel al efortului trebuie să fii capabil să-ţi coordonezi respiraţia cu bătăiile inimii, să reuşeşti să-ţi stăpâneşti emoţiile care te cuprind în momentul în care lumea strigă în jurul tău, să reuşeşti să faci abstracţie de tot şi toate. Când forţa fizică te lasă, pentru că la un moment dat se întâmplă şi acest lucru, doar voinţa te face să continui”, rememorează Adrian Petre, ziua în care a devenit noul recordman al României, la flotări.

O nouă provocare

Intrat deja în lumea practicanţilor de flotări Adrian Petre a decis că este momentul să încerce şi altceva, după ce a stabilit noul record naţional în această disciplină. Noua provocare este una mult mai dificilă decât anterioara, fiind vorba despre un exerciţiu ce presupune execuţa flotărilor pe dosul palmelor. În vara anului 2013 a încercat pentru prima dată acest gen de execuţie şi a reuşit să facă peste 300 de repetări. A înţeles că trebuie să se pregătească intens şi, împreună cu Ovidiu Dragoş, medicul echipei de fotbal CFR Cluj, a stabilit un program şi o tactică de pregătire adaptată noilor provocări. Pentru a fi numărul 1 în lume la acest capitol, clujeanul va trebui să execute 128 de repetări, în 15 minute.

„Orice sportiv de performanţă face flotări, este un exerciţiu care nu prea lipseşte din nicio disciplină sportivă, mai ales când vorbim de arte marţiale însă, nu e tot una să faci flotările clasice, sau cele în dosul palmei. Îndrumat de medicul echipei CFR, Ovidiu Dragoş, am început să mă pregătesc pentru acest eveniment încă de anul trecut. O lună şi jumătate am stat numai în izometrie, adică nemişcat, presând pe dosul palmelor pentru a se obişnui încheieturile mâinilor. Treptat în început să exersez, să fac serii din ce în ce mai intense de repetări, iar acum aştept această zi în care pot să realizez încă o performanţă, care sper eu să-i motiveze şi pe alţi practicanţi de sport să se autodepăşească. Până la urmă acesta este scopul meu. Recordurile le stabileşti, lumea le uită, dar dacă după mine vor mai încerca şi alţi sportivi să depăşească aceste performanţe mă voi simţi împlinit, îmi doresc să vină cineva din urmă să depăşească realizările mele”, spune Adrian.

Recordul mondial de flotări în dosul palmei este deţinut din 8 noiembrie 2007, de britanicul Paddy Doyle, care a reuşit 627 de repetări la vremea respectivă. Doyle este o adevărată legendă în sportul din Marea Britanie, având la activ nu mai puţin de 200 de recorduri naţionale, europene şi mondiale în discipline sportive de fitness şi arte marţiale.

Palmares de invidiat în judo

Departe de a fi fost un sportiv constant în întrecerile interne de judo, Adrian Petre a reuşit să adune o serie de trofee extrem de preţioase, e drept, după vârsta de 30 de ani. A început să practice judoul la Petrolistul Boldeşti şi a continuat la Rapid, pe vremea cât a fost licean şi ulterior student la Politehnica din Bucureşti. Spune că a făcut parte dintr-o generaşie „de sacrificiu” în judo, dar nu ar renunţa pentru nimic în lume să intre pe tatami. „Poate şi faptul că am urmat cursurile unei facultăţi dificile m-a ţinut departe de marea performanţă în aceea perioadă. Mi-am dorit să nu trec degeaba prin facultate, dar nici la antrenamente nu am renunţat, niciodată”, spune Adrian.

În 2002 s-a mutat la Cluj şi se pregăteşte alături de sportivii Centrului Naţional Olimpic, coordonat de Florin Bercean, iar rezultatele nu au întârziat să apară. „Am cucerit două, trei medalii şi în întrecerile de juniori, dar de când mă pregătesc cu domnul Bercean (Florin Bercean n.a.) simt şi eu progresul meu”, explică Adrian Petre.

În ultimii ani jandarmul clujean se poate făli cu o medalie de aur, cucerită în 2008, la Campionatul Mondial de Sambo, din Belarus. Doi ani mai târziu, în Spania, la Jocurile Europene de Judo ale Poliţiştilor şi Pompierilor a reuşit din nou să urce pe podium, de această dată pe treapta a doua a podiumului de premiere. În acelaşi an, în Croaţia, la Campionatul European de Judo destinat Poliţiştilor şi Pompierilor, a mai câştigat o medalie de argint. În 2011, în Grecia, la Campionatul Mondial de Sambo Masters, Adrian Petre a cucerit din nou medalia de aur, fiind tot odată şi singurul sportiv roman prezent la eveniment. În 2012 tot la campionatul Mondial de Sambo Master clujeanul a terminat întrecerea pe treapta a III-a a podiumului deşi, în ultima parte a concurat cu piciorul rupt.

Nu-mi propun să stabilesc noi recorduri pentru mine, fie ele naţionale, fie mondiale. Sper ca exemplul meu să motiveze şi alţi sportivi să încerce să se autodepăşească, să-şi propună lucruri care par imposibile şi măcar să încerce să le realizeze. Nici mie nu mi-e uşor, dar dacă îţi propui lucruri mari, obţii lucruri mari. Totul este să găsim acea linişte interioară, mental să fim la un nivel suficient de ridicat, încât să credem în ceea ce putem să facem”, Adrian Petre, jandarm clujean, favorit la stabilirea unui nou record mondial de flotări în dosul palmei

Peste o lună merge la europene

În paralel cu antrenamentele pentru doborârea recordului mondial de flotări în dosul palmei, Adrian Petre îşi continuă pregătrirea ca judokan în cadrul CS Jandarmul, un club micuţ ce activează în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, iar următoarea întrecere va fi Campionatul European de judo destinat echipelor de poliţie. “Mergem pe 4 aprilie în Rusia, va fi o competiţie extraordinar de dificilă, dar noi vom încerca să ne prezentăm la un nivel competitiv înalt. Acest gen de concursuri sunt foarte dificile, pentru că gradul de pregătire al sportivilor din Europa este extrem de ridicat, pe când noi practicăm judoul şi alte ramuri ale artelor marţiale în timpul liber”, spune Adrian Petre, preşedintele CS Jandarmul Cluj.

 

Patrice Podină

Distribuie:

Postaţi un comentariu