Iulian Szekely,”Locotenentul”: ”Mi-aș dori ca toți copiii din România să aleagă să facă sport”

22 de trofee a cucerit Iulian Szekely cu CFF Clujana, respectiv Olimpia Cluj, câte 11 cu fiecare dintre echipe,- Foto: Dan Bodea

În spatele unei povești de succes (aproape) întotdeauna se regăsesc oameni despre care nu se vorbește deloc, sau prea puțin. Un astfel de om este Iulian Szekely, antrenor, arbitru, maseur, la nevoie și în general omul bun la toate. A fost părtaș și chiar a contribuit decisv la toate marile performanțe ale fotbalului feminin clujean. A fost și antrenor principal, dar în general a fost ”locotenentul”, omul din umbră, al celui mai mare antrenor român din fotbalul feminin, Mirel Albon.

Povestea neștiută

Dacă lucrurile pe care le vom așterne pe foaie nu s-ar fi întâmplat, nu am fi avut despre ce povesti. Iulian a fost un puști îndrăgostit de fotbal. A crescut asemeni multor copii, visând să îmbrace într-o zi tricoul cu ”U” în piept. Și-a făcut junioratul la echipa fanion a Clujului. Apoi a urmat acea ruptură dureroasă pentru orice tânăr, finalul junioratului. Ar fi vrut să continue să joace fotbal pentru echipa la care s-a format, dar concurența era acerbă. Și-a încercat norocul și la rivala CFR, dar nici acolo nu a avut mai mult noroc. În cele din urmă a ales să se facă arbitru.

”Știi cum e treaba asta cu antrenoratul și arbitrajul? Cam ca în mass media. Ești bun, sau măcar te pricepi și să scrii articole și să prezinți știri. Dar e foarte important, cel puțin în sport în general și în fotbal cu atât mai mult, să știi să faci diferența între antrenorat și arbitraj. Nu este nicio problemă să le faci pe amândoă, dacă știi și ai abilitatea asta de a nu amesteca lucrurile. Dacă le amesteci însă, poți fi cel mai bun antrenor dintre arbitri și cel mai bun arbitru dintre antrenori, adică fără nicio valoare! Eu sunt un om foarte activ, sau cel puțin eu cred asta despre mine. Fac foarte multe lucruri în viața de zi cu zi și mă bucur că nu mă pot plictisi! Îmi pare bine că numai de monotonie nu mă pot plânge”, Iulian Szekely, antrenor secund Olimpia Cluj. – Foto: Dan Bodea

”Am terminat junioratul la Universitatea Cluj și a trebuit să-mi caut echipă. Am fost vreo 4 săptămâni la antrenamentele celor de la CFR Cluj, pe vremea când echipa juca în Liga a doua, dar nu am reușit să rămân nici la ei. Apoi a citit mama mea un anunț, într-un ziar local, că se fac la Cluj cursuri pentru arbitri și așa m-am înscris. În paralel am mers în campionatul județean unde am jucat vreo doi ani la Unirea Jucu, echipă cu care am promovat în Liga a patra. Între timp am urcat în categorie la arbitraj și când a fost de ales între a juca în Liga a patra și a arbitra, am ales ultima varianta”, povestește Iulian. Premonitoriu, sau nu, unul dintre modelele lui în arbitraj a fost chiar Mirel Albon, omul alături de care a pus umărul la toate marile performanțe ale fotbalului feminin. ”Foarte multă lume mă întreabă dacă am avut sau dacă am un model în arbitraj. Model nu, doar că i-am avut aproape pe Marian Salomir și pe Mirel Albon, care m-au ajutat foarte mult. Îmi plac, dintre arbitri asistenți de acum, adică <<poziția>> pe care eu joc, ca să facem o glumă, sunt Cristian Nica și Miklos Nagy”, spune Iulian. Relația dintre el și Mirel Albon s-a sudat, în timp cei doi devenind colaboratori. Așa a ajuns Iulian Szekely în staful echipei CFF Clujana, prima echipă feminină de fotbal a Clujului.

”Este o poveste lungă cum am ajuns eu la Clujana. Împreună cu Mirel Albon am lucrat din prima zi, de când s-a înființat CFF Clujana la fotbal feminin, unde eram maseur, dar antrenam și junioarele clubului. Sunt legat de toate performanțele pe care le-a avut această echipă. O spun cu mândrie și modestie în același timp. Am lucrat și voi lucra ori de câte ori mi se va cere, alături de Mirel și la loturile naţionale ale României. Am fost în staf la junioare U19, U17 și U15. Apoi, în vara anului 2010, am fost de acord să o luăm de la capăt cu o nouă echipă, adică CFF <<Clubul de Fotbal Feminin>> Olimpia Cluj-Napoca. Suntem șapte membri fondatori. Puțină lume știe asta, pentru că în general despre fotbal feminin nu prea se vorbește, sau se scrie. Am căzut de acord că în organigrama clubului el să fie managerul general, iar eu antrenorul echipei de senioare. Așa am ajuns la acea vreme antrenor principal. Ca antrenori secunzi aveam două jucătoare din prima echipa: Raluca Sârghe și Ioana Bortan. Toți avem antrenamentele supervizate de Mirel Albon”, rememorează Iulian, primi pași în antrenorat.

Antrenorat vs arbitraj

Azi nu mai este ceva ieșit din comun să fii omul bun la toate, să te pricepi, măcar câte puțin, să le faci pe toate. Și totuși e bine să știi să nu suprapui lucrurile. ”Știi cum e treaba asta cu antrenoratul și arbitrajul? Cam ca în mass media. Ești bun, sau măcar te pricepi și să scrii articole și să prezinți știri. Dar e foarte important, cel puțin în sport în general și în fotbal cu atât mai mult, să știi să faci diferența între antrenorat și arbitraj. Nu este nicio problemă să le faci pe amândoă, dacă știi și ai abilitatea asta de a nu amesteca lucrurile. Dacă le amesteci însă, poți fi cel mai bun antrenor dintre arbitri și cel mai bun arbitru dintre antrenori, adică fără nicio valoare! Eu sunt un om foarte activ, sau cel puțin eu cred asta despre mine.

Fac foarte multe lucruri în viața de zi cu zi și mă bucur că nu mă pot plictisi! Îmi pare bine că numai de monotonie nu mă pot plânge”, povestește amuzat Iulian. Unii dintre bărbați îl invidiază, dar nu este ușor să fii antrenor al unei echipe feminine. Însă, atunci când împărtășești aceași pasiune lucrurile se leagă de la sine. Anii au trecut și peste Iulian Szekely, iar tristețea ”ratării” unei cariere fotbalistice a fost înlocuită în timp de realizările cu care astăzi se poate mândri. Un singur lucru pare să-l întristeze. Faptul că azi, tot mai puțini copii fac sport. Sigur, fotbalul este o disciplină aparte, băieții în general, dar și fetele de ani buni încoace, simt chemarea către dreptunghiul verde.

”Mi-aș dori ca toți copiii din România să aleagă să facă sport. Orice ramură sportivă, numai să o aleagă. E păcat că nu mai vezi copii jucându-se lângă blocuri, în parcuri. Eu, la fel ca și atâția alți băieți, am crescut cu mingea de fotbal. Jucam cât era ziua de lungă, în spatele blocului, pe terenul din curtea școlii, dacă ne lăsa paznicul. Jucam în weekenduri când ieșeam la iarbă vedre, jucam oriunde și în orice condiții. Ne trebuia doar o minge și încingeam rapid o partidă. Pe de altă parte fotbalul feminin este în plină ascensiune la noi în țară și multe fete îl vor alege pentru că este sport de echipă care se desfășoară în aer liber. Asta trebuie să înțeleagă părinții, că trebuie să-și dea copiii la sport. Nu vreau să fac o pledoarie doar pentru fotbal, ci pentru sport în general”, încheie Iulian.


Publicitate

Postaţi un comentariu