Ioniță vine, Nistor pleacă, pe modelul ”patentat” de CFR

Dan Petrescu i-a arătat ușa lui Dan Nistor, la finalul conferinței de presă în care au fost prezentați Costache și Țucudean / Foto: Dan Bodea

Cel mai așteptat transfer al acestei ierni, trecerea lui Alexandru Ioniță, de la Astra Giurgiu, sub comanda lui Dan Petrescu se va parafa. Oficialii CFR-ului au negat vehement includerea lui Dan Nistor în afacere însă, exact modelul ”patentat” de Iuliu Mureșan înaintea unei despărțiri a dat de gol planurile vișiniilor. ”Înainte de antrenamentul de luni <<8 ianuarie, când a avut loc reunirea echipei – n.a.>> am discutat câteva minute cu Dan Nistor și am încercat să îl liniștim asupra situației sale de la echipă.

L-am asigurat pe Dan Nistor că Dan Petrescu nu are nimic cu el. I-am spus clar că el rămâne un jucător pe care noi ne vom baza și nu se pune problema să îl dăm la Dinamo, pentru că Dinamo nu ne-a făcut nici o ofertă, iar noi nu l-am propus pe la nici o echipă ca monedă de schimb”, a spus Mureșan pentru fanatik.ro. a doua zi, marți, 9 ianuarie, Dan Nistor a fost invitat la conferința de presă în care au fost prezentați oficial Valentin Costache și George Țucudean.

Din nou i-a fost ”reconfirmat” statutul de jucător al CFR-ului. Însă, la finalul evenimentului Dan Petrescu i-a arătat simbolic ușa lui Dan Nistor confirmând, tacit, despărțirea de mijlocașul de 29 de ani. Două zile mai târziu, joi, 11 ianuarie, oficialii Astrei și ai CFR-ului au ajuns la un acord de principiu privind transferul lui Alexandru Ioniță. Neoficial feroviarii vor plăti 1.000.000 de euro. În plus, CFR-ul va direcționa către gruparea giurgiuveană alți doi jucători dintre care unul este chiar Dan Nistor! Iminența rupturii dintre fotbalist și Dan Petrescu era tot mai clară după ce Nistor și-a criticat antrenorul pentru că nu i-a dat mai multe minute de joc.

”Voi avea o discuție lămuritoare să văd ce se întâmplă. N-a vorbit cu mine, o să discut eu cu el. Spune, nene, ai ceva cu mine? Spune-mi, nene, de ce nu joc? Tăcerea asta… Ce-i asta? N-am 20 de ani. Și vreau să joc, iar dacă nu se poate aici, voi pleca undeva unde voi avea șansa să joc. Eu am venit la CFR cu cele mai bune intenții, iar acum văd că cei din club mă propun peste tot, ba la Giurgiu, Steaua, Craiova, Dinamo”, a declarat, luni, jucătorul pentru Actual de Cluj. E doar o chestiune de ore până când transferul lui Ioniță la CFR va fi anunțat, în paralel cu despărțirea de Nistor.


Publicitate

Postaţi un comentariu