Între fantezie și realitate. Voicu Oprean, un altfel de „om de fier”

Ați auzit de Iron Man? Nu se poate să nu-l fi remarcat în producțiile de animație, în benzile desenate, ba chiar în producții hollywoodiene. Este un justițiar multimiliardar, excentric, aventurier, inteligent și care are la dispoziție cea mai avansată tehnologie de pe Pământ. În topul celor mai populari 100 supereroi din benzile desenate este poziționat pe un meritoriu loc 12. În universul cinematic Marvel, Iron Man mai este cunoscut sub numele de Tony Stark și este specializat în IT.

În realitatea cotidiană Iron Man este personificat de Voicu Oprean. Clujeanul este milionar, CEO-ul companiei IT AROBS (Advanced Romanian Business Solutions – n.a.), un împătimit al competițiilor de IronMan, un triatlon extrem ce constă în parcurgerea a 3,86 kilometri înot, 180,25 kilometri în proba de ciclism și cei 42,185 kilometri ai maratonului clasic. Voicu Oprean este unul dintre ambasadorii Transilvania Reporter pentru ediția 2019 a SPORTS FESTIVAL.

Foto: Dan Bodea

Învingător înnăscut
Se spune că orice om s-a născut pentru a câștiga, dar pentru a fi un învingător trebuie să ai de gând să câștigi, să te pregătești să câștigi și să te aștepți să câștigi! Este dreptul fiecăruia dintre noi să avem controlul asupra stilului de viață, să alegem ce vrem să facem cu timpul nostru, să trăim așa cum vrem și să avem exact genul de relații pe care le alegem.

Dacă ar fi să creionăm un „tablou”, toate aceste elemente le regăsim la Voicu Oprean. Este un om de afaceri de succes, pasionat de jocurile video și de IT, absolvent, cum altfel, al Facultății de Calculatoare și un împătimit al sportului. A simțit pe propria piele ce înseamnă să transformi imposibilul în posibil. De mic copil deborda de energie, așa că părinții l-au direcționat către sport. A ales polo pe apă, pe care l-a practicat vreme de 10 ani.

Ulterior a fost atras de karate, stilul Shotokan. Practicând sportul Voicu a aflat ce înseamnă disciplina, perseverența, onoarea și performanța. Voicu Oprean este convins, că lucrurile frumoase se întâmplă, când fizicul și psihicul își dau mâna și aleargă în tandem pentru atingerea aceluiași țel, fie că este vorba de o competiție sportivă sau de o provocare a vieții de zi cu zi.

„La polo pe apă am ajuns pentru că m-au trimis părinții, dar la karate am ales eu să merg pentru că voiam un sport individual, nu de echipă. Ulterior, practicând sportul am învățat diferența dintre echipă și individ. Am învățat că nimic deosebit nu voi putea face doar ca individ și că am nevoie de echipă. Așa a apărut AROBS”, își începe povestea Voicu Oprean.

A renunțat la sport la vârsta de 24 de ani, dar a revenit la această pasiune, în 2008, când a participat la o probă de ștafetă, 10 kilometri. A trecut linia de sosire cu eforturi supraomenești, cu dureri. Atunci a înțeles că starea lui fizică se deteriorase, iar consecințele pe termen lung puteau să fie grave. Cum pentru Voicu nu există noțiunea de abandon și-a reluat antrenamentele.

În 2013 a participat la primul său concurs IronMan, în Elveția. A cedat în lupta cu barierele fizice și mentale, însă nici acest eșec nu l-a dărâmat, iar în 2014 a reușit să termine primul său triatlon. De atunci și până azi a mai terminat alte cinci concursuri de IronMan. De altfel, scopul lui Voicu este să încheie cel puțin un astfel de concurs în fiecare an.

Foto: Dan Bodea

Sursă de inspirație
Deși se apropie de 50 de ani performanțele sportive ale lui Voicu Oprean sunt sursă de inspirație pentru cei din anturaj. „Cea mai mare reușită nu e timpul în care termini o cursă, nici locul din clasamentul final, ci exemplul pe care îl dai prietenilor și colegilor”, spune Voicu. Așa se face că tot mai mulți dintre colegii, prietenii și angajații lui au început să-și fixeze obiective sportive. Conștient de beneficiile pe care mișcarea le are asupra sănătății și a relațiilor interpersonale Voicu își dorește ca și fetele lui să participă la întreceri sportive și să performeze.

„Eu vreau, în primul rând, să-mi încurajez colegii să participe la competiții și, deja, tot mai mulți dintre ei sunt interesați, tot mai mulți se pregătesc deja pentru diverse competiții. În plus, am și eu trei fete. Fac și ele sport, dar nu atât cât mi-aș dori. Le place să înoate, doar mă moștenesc pe mine, le place să se dea pe bicicletă, deci fac mișcare, dar mereu e loc de mai bine. Întotdeauna familia a fost alături de mine și e normal să-mi doresc să împărtășesc cu fetele mele această pasiune”, spune Oprean.

Foto: Dan Bodea

Afaceristul a mărturisit că nu va rata nici ediția din acest an a SPORTS FESIVAL pentru că sunt 30 de discipline sportive ce pot fi încercate de către oricine, deci și de copiii lui. „Orice ține de sport e foarte important. E bine că există această plajă enormă de posibilități de explorare. Și compania noastră organizează un concurs de înot pentru copiii amatori. Anul acesta am avut 400 de participanți. Sper să-i reîntâlnesc pe cât mai mulți dintre ei și la SPORTS FESTIVAL.

Mie personal mi-ar plăcea să încerc windsurfing și kiting. Să vedem ce va fi. Îmi doresc de asemenea să văd cât mai mulți tineri că practică sportul, fie și la nivel de amator. Sportul te învață să fii tu cu tine și totodată cu ceilalți din echipă. Psihic îți dă o stare de siguranță. De asemenea realizările personale nu prea mai contează în fața realizărilor de echipă”, încheie Voicu Oprean.

Sport pentru toată lumea
SPORTS FESTIVAL este o experiență unică de festival, un mix între sport, divertisment, educație, competiție și distracție. Misiunea inițiatorilor proiectului este să aducă împreună, o dată pe an, industria sportului românesc și internațional în cadrul unui eveniment unic, gândit să ofere oportunități excepționale pentru industrie și pentru publicul larg.

Timp de 4 zile, 30 de sporturi vor fi expuse anul acesta în fața publicului pentru a le descoperi, a participa la competiții sportive sau pentru a se bucura de sport de calitate în demonstrații oferite de campioni mondiali. SPORTS FESTIVAL promovează sportul și un stil de viață sănătos, oferind modalități de a învăța unii de la alții și oportunități de conexiune cu ultimele tendințe mondiale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu