Înfrângere după 19 etape. ”U” Cluj nu depășește complexul Ploiești, dar rămâne pe podium

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Seria partidelor fără eșec s-a încheiat pentru Universitatea. După șase luni și jumătate de la ultima înfrângere, alb-negrii au cedat la limită, scor 0-1, disputa cu Petrolul, echipă pe care nu a învins-o niciodată în istorie la Ploiești. În fața unei asistențe numeroase, cele rivale în lupta pentru promovarea în Liga 1 au început bine meciul. În minutul 5 Gavra și Pârvulescu au colaborat pentru prima ocazie a întâlnirii. Șaim Tudor a căzut în careul alb-negrilor, în minutul 17, dar centralul întâlnirii a lăsat jocul să continue.

Pârvulescu, Gavra și Taub nu l-au putut învinge pe Lungu. Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 29. Șaim a trimis o centrare lungă în careul clujenilor, Moldoveanu este depășit de minge, dar atacantul prahovenilor a inventat o execuție ireală, reluare din foarfece, peste Dur-Bozoancă, direct în vinclu. Replica a venit imediat. Taub a centrat pentru Gavra, iar acesta din urmă a încercat o finalizare prin același procedeu ca și Moldoveanu, dar nu l-a bătut pe Lungu.

În repriza a doua ”U” Cluj nu și-a mai creat nicio ocazie periculoasă, deși jocul a fost în continuare dinamic. Abia în minutul 81 Hațiegan a prins un șut sănătos la colțul lung, dar încă o dată Lungu a păstrat poarta Petrolului neperforată. În minutul 89 Universitatea a rămas în 10 oameni după eliminarea lui Berci, dar prahovenii erau deja mulțumiți cu rezultatul înscris pe tabela de marcaj.

S-a terminat 1-0 pentru gazde care au reintrat astfel, în lupta pentru accederea în primul eșalon fotbalistic al țării. ”U” Cluj rămâne pe locul al treilea al clasamentului, cu 57 de puncte, la patru lungimi în urma Academicăi din Clinceni. Pe locul secund este Sportul Snagov (59 p), care are însă, un meci mai puțin. Petrolul rămâne pe locul 5, dar s-a apropiat la doar un punct de ”U” care ocupă în prezent loc de baraj pentru promovare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu