Încep emoțiile la Rio. Două clujence intră luni în luptă la CM de Judo

Carmen Bogdan, Monica Ungureanu și Corina Căprioriu (de la stânga la dreapta) vor încerca să depășească perfiormanțele Alinei Dumitru (foto, ultima, în dreapta)/ FOTO Dan Bodea

Luni intra în concurs două dintre sportivele clujene prezente la Campionatul Mondial de judo de la Rio. Monica Ungureanu și Carmen Bogdan se vor alinia la startul întreceri, în limitele categoriei 48 de kilograme. Judoka legitimate la CS Universitatea/ CSM Cluj vor lupta pentru o primă medalie a delegației țării noastre la actuala ediție a Campionatelor Mondiale însă, antrenorul și coordonatorul Centrului Olipic de la Cluj, Florin Berceanu este moderat în ceea ce privește șansele sportivelor noastre de a ajunge pe podium.

„Lumea trebuie să înțeleagă că acest gen de competiții este altceva decât cele obișnuite. Ambele sportive sunt pregătite să facă față unui asemenea nivel de întrecere, dar trebuie să gândim la rece de ce suntem noi prezenți aici, la Rio. De fapt ne pregătim pentru Jocurile Olimpice din 2016 care se vor desfășura tot aici, la Rio. Carmen Bogdan este o sportivă rutinată, cu foarte multă experiență și evident că aștept și așteptăm rezultate mari de la ea. De partea cealaltă, Monica Ungureanu este o mare speranță a noastră, dar trebuie să avem răbdare. Nu putem să ne aruncăm cu capul înainte, să zicem că pornim cu prima șansă. În judo orice este posibil și sper, de ce nu, ca ambele sportive să facă o figură frumoasă. Dacă vom lua o medalie nu trebuie să mire pe n imeni”, a declarat antrenorul Florin Berceanu. Celelalte două sportive clujene, Loredana Ohâi și Corina Căprioriu, vor intra pe tatami, miercuri, în penultima zi a competiției, la categoria 57 de kilograme.

Distribuie:

Postaţi un comentariu