Încă un ”titlu” pentru Cluj

Cluj-Napoca a primit, miercuri seara, la Bruxelles, titlul de ”Oraș european al sportului 2018”. Ceremonia s-a desfășurat la Palatul Parlamentului European, iar argumentele care au adus acest titlu municipiului au fost infrastructura sportivă (Cluj Arena, Sala Polivalentă BT Arena, baza sportivă din Gheorgheni) și finanțarea activităților sportive făcută din fonduri publice.

În acest ultim caz oficialii nu știu, probabil, că fondurile alocate de Primărie pentru sport sunt de doar 0,4% din bugetul instituției. Clujul a fost Capitală Europeană a Tineretului în 2015. A candidat şi pentru Capitală Europeană a Culturii 2021, însă a pierdut în faţa Timişoarei.

Candidatura Clujului pentru statutul de ”Oraș european al Sportului 2018” se încadrează într-o strategie pe termen mediu, care vizează, că o dată obținut acest titlu, el să reprezinte un obiectiv intermediar către aplicația mai competitivă pentru titlu de Capitală Europeană a Sportului anului 2021. Printr-un astfel de proiect municipalitatea vizează să dezvolte un set de bune practici în domeniu, astfel încât implicarea voluntară a clujenilor în competiții sportive diverse să capete noi dimensiuni și să contribuie la gradul ridicat de profesionalism al evenimentelor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu