Încă o premieră pentru Cluj! Primul seminar internațional de Aikido din Romania, condus de o femeie, are loc în aceste zile la Musubi Dojo

Sensei Micheline Tissier Shihan 6 Dan Aikido Aikikai (shihan e un titlu care înseamnă că deținătorul este maestru/maestra), este prima femeie care conduce un seminar internațional în România. Evenimentul își dorește, printre altele, să încurajeze femeile și fetele să se implice în aceasta artă marțială.

Aikido este menit să fie practicat și de bărbați și de femei, pentru că baza nu e reprezentată de forța mușchilor, ci de abilitatea de a face mișcările în concordanță cu energia pe care o dezvoltă atacul lui uke (uke e cel care atacă, o denumire foarte uzuală în Aikido).

Studiul tehnicilor solicită răbdare și exercițiu. De altfel, acestea sunt două dintre valorile pe care le dezvoltă această artă marțială. Antrenamentele se desfășoară la Musubi Dojo (dojo înseamnă spațiu de antrenament/spațiul în care îți găsești calea), de pe str. Plopilor, de vineri până duminică, după următorul program:

vineri, 10 mai, în intervalul orar 19.30 – 21.00
sâmbătă, 11 mai, de la 10.00 la 12.00 și de la 18.00 la 20.00
duminica,12 mai, în intervalul orar 9.30-11.00.

Sala are un balcon de unde pot fi urmărite antrenamentele în mod gratuit.

Sensei Micheline a început să practice Aikido în 1980, în Japonia și a fost prima femeie din Europa care a obținut acest grad înalt (6 Dan Aikido Aikikai), din partea centrului din Tokyo. Seminarul e organizat de Fundația Română de Aikido Aikikai, membră a Federației Internaționale de Aikido, ambele organizații având între priorități și promovarea femeilor care predau sau practică Aikido.

Distribuie:

Postaţi un comentariu