Înaintea Nadiei a fost Sonia Iovan

Cel mai mare eveniment sportiv din epoca modernă a României va fi găzduit de Sala Polivalentă Cluj-Napoca. Nici două săptămâni ne mai despart de momentul deschiderii oficiale a Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică, motiv pentru care Transilvania Reporter vă propune o serie de materiale de aducere aminte și trecere în revistă a sportivilor clujeni care au trăit momente glorioase în ceea ce specialiștii numesc sportului grației.

Toată lumea își amintește de anul de grație 1976 și momentul care a marcat gimnastica mondială, la capătul unei evoluții memorabile a Nadiei Comăneci. Poate puțin știu că o clujeancă, Sonia Iovan, a cucerit prima medalie olimpică pentru țara noastră în întrecerile de gimnastică. S-a întâmplat în 1956, la Melbourne. Sonia Iovan urca pe podium alături de echipa României şi scria istorie în acest sport. În semn de recunoștință, sala de gimnastică de lângă Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Cluj-Napoca, aflată în proprietatea Direcției Județene pentru Tineret și Sport, poartă numele fostei gimnaste care a scris primele pagini ale istoriei medaliilor olimpice românești.

Mai bine mai târziu…

A trecut mai bine de o jumătate de secol de când o adolescentă din Cluj, Sonia Iovan, intra abrupt în lumea performerilor mondiali, într-un sport în care România a devenit după ani și ani extrem de respectată – gimnastica. În momentul apogeului Sonia Iovan avea deja 15 ani și majoritatea specialiștilor o considerau deja ”bătrână” pentru sportul de performanţă. Ardeleancă 100% Sonia avea să dea peste cap toate calculele și statisticile. Înzestrată cu o ambiție ieşită din comun, sau poate tipic ardelenească, Sonia Iovan avea să scrie prima pagină dintr-o istorie cum rar se va mai întâlni într-o disciplină sportivă. Astăzi, Sonia Iovan trăiește în Franța, la Bretagne. Au trecut mai bine de 80 de ani de la momentul venirii ei pe lume, dar încă mai are acea sclipire în ochi, specifică oamenilor puternici. E ancorată în realitate și încă simte fiori când urmărește evoluția unei gimnaste din România. Sonia Iovan a făcut parte din lotul care a reprezentat țara noastră la prima ediție a Campionatelor Europene de Gimnastică, de la București (1957). Doar ea a mai rămas din acea echipă și spune că nu și-ar ierta nicodată să lipsească de la evenimentul găzduit de Cluj-Napoca, orașul unde s-a născut și unde a făcut primii pași spre galeria sportului mondial. ”Era și cazul ca România să mai organizeze o ediție a Campionatelor Europene de Gimnastică, pentru că țara noastră, pe plan internațional a avut atât de multe rezultate bune și foarte bune și această ediție a europenelor eu o consider o recompensă, chiar dacă târzie, pentru tot ce am făcut noi în gimnastică. Mi-am dorit enorm ca această competiție să se desfășoare la Cluj. E ca un vis împlinit pentru mine”, povestește Sonia Iovan. A debutat în gimnastică în 1953, iar un an mai târziu făcea deja parte din lotul național. ”Pot spune că noi am fost pionierele acestui sport în România. Terminasem Liceul Comercial, iar în 1953 am mers la festivalul de gimnastică de la Bucureşti, alături de antrenorul meu, Szabo Denes, să vedem ce înseamnă sportul de performanţă. Aşa, am dat examen la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, unde bineînţeles că am intrat. Tata nu a vrut să mă lase nici în ruptul capului, el mă vedea la Academia Comercială şi mi-a spus că dacă nu primesc bursă e treaba mea cum mă voi descurca, el nu mă putea susţine financiar. Până la urmă nu s-a mai opus şi m-a lăsat pe mine să aleg. Nu am regretat nicio clipă alegerea făcută”, rememorează Sonia Iovan.

Bronzul de la capătul lumii

Ediția de la Melbourne, din 1956, va rămâne în istoria gimnasticii românești. Atunci, echipa României a adus prima medalie olimpică pe echipe pentru țara noastră. Echipa noastră a avut o distribuţie de excepţie: Elena Dobrovolschi-Fodor, Geta Hurmuzachi (sportivă născută la Cluj, plecată dintre noi), Sonia Iovan, Elena Leuştean, Elena Săcălici şi Emilia Vătăşoiu. Era o perioadă în care dominaţia URSS-ului pe plan politic avea o influenţă decisivă şi în sport astfel că, medalia de bronz obținută de România a intrat în istorie. Sonia Iovan a rememorat momentul care a adus prima medalie olimpică a gimnasticii românești. La finalul probei de ansamblu (echipe), întreaga sală s-a ridicat în picioare și a cerut ca gimnastele românce să urce pe prima treaptă a podiumului. „Gimnastica era sportul care intra ultimul în concurs, pentru că avea cea mai mare audiență. După probele liber alese, eram pe locul trei și urma proba de ansamblu unde trebuia să cucerim cel puțin același loc ca să urcăm pe podium. Puteam lua aurul la a doua probă, dar una dintre colege a făcut o greșeală majoră în cadrul exercițiului cu corzi, pe muzica lui George Enescu, pe care-l aveam. La final, întreaga sală ne-a ovaționat, s-a ridicat în picioare și a cerut aurul pentru noi, dar știam că nu e posibil. Acea medalie era deja atribuită sportivelor din URSS“, rememorează fosta gimnastă.

Sonia Iovan își amintește și de revenirea în țară, când delegația României a avut parte de peripeții. „Revenirea în țară a fost cu cântec. Avionul nu putea ateriza din cauza condițiilor meteo și am aterizat la Arad, de unde am luat trenul spre București. Am avut parte de o primire frumoasă și am fost premiate de Ministerul Sporturilor cu o sumă destul de importantă pentru noi, iar din partea organizatorilor, în Australia am primit câțiva dolari“, povestește Sonia Iovan. A urmat în 1959 Campionatul European de la Cracovia, unde clujeanca a cucerit medalia de argint la bară. Un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Roma, România a câştigat o nouă medalie de bronz în întrecera pe echipe, iar Sonia Iovan termina a cincea la individual, într-o competiţie în care lupta cu participantele din ţările slave era din nou inegală. Patru ani mai târziu, la Tokyo, Sonia Iovan participa la ultima ediție a Jocurilor Olimpice. A fost ultima competiţie importantă din cariera marii gimnaste, dar şi a întregii generaţii „de aur“ din care a făcut parte.