Horia Master(s) Tecău, românul numărul 1 în lume

Altădată parteneri de antrenamente şi întreceri, Horia tecău şi Florin Mergea au fost anul acesta oponenţi în finala Turneului Campionilor în proba de dublu masculon / Foto: Dan Bodea

Entuziasmați de evoluțiile și rezultatele Simonei Halep am uitat, pe nedrept, să aruncăm un ochi peste competițiile mondiale de tenis de câmp, în proba de dublu, acolo unde, culmea, România are doi reprezentanți care ridică arenele în picioare prin evoluțiile lor. Am așteptat atât de mult ascensiunea Simonei în fotoliul de lider mondial, încât performanțele istorice din acest sezon ale lui Horia Tecău au fost mereu umbrite de popularitatea Simonei Halep. Sfârşitul săptămânii trecute ne-a adus în realitate.

Nu Simona Halep este numărul 1 mondial, ci Horia Tecău. După 42 de ani de aşteptare şi speranţe România dă un nou lider mondial. Supremaţia lui Horia nu este confirmată doar de poziţia din clasamentul ATP, ci şi de titlul absolut cucerit în finala Turneului Campionilor de la Londra în faţa fostului său coechipier din vremea junioratului, Florin Mergea.

Tecău al 5-lea (titlu absolut)
Izbânda lui Horia Tecău în finala Turneului Campionilor este astăzi lăudată de întreaga presă sportivă din ţară şi din străinătate. E meritul sportivului român de a fi crezut în calităţile şi capacitatea lui de a-şi urma destinul atât de frumos conturat încă de la începutul anilor 2000. Au trecut 40 de ani de la ultimul triumf românesc în Turneul Campionilor. Se întâmpla tocmai în 1975 când Ilie Năstase îl învingea în trei seturi (6-2, 6-2, 6-3) pe unul dintre cei mai mari rivali ai săi, suedezul Bjorn Borg.

Era ultimul succes major înregistrat de Ilie Năstase, omul considerat până în zilele noastre „magicianul tenisului”. Poate puţin îşi mai amintesc, poate mulţi nu ştiu, dar victoria din 1975 a fost al patrulea titlu absolut cucerit de Nasti (porecla lui Ilie Năstase n.r.), după cele din 1971 (5-7, 7-6, 6-3 în fața americanului Stan Smith), 1972 (6-3, 6-2, 3-6, 2-6, 6-3 tot cu Stan Smith) și 1973 (6-3, 7-5, 4-6, 6-3 în faşa olandezului Tom Okker). La 40 de ani distanţă de la victoria în faţa lui Bjorg, Horia Tecău alături de olandezul Jean-Julien Rojer, avea să aducă României al 5-lea titlu de campion mondial absolut.

Trebuie amintit că Ilie Năstase cucerea titlurile mondiale în proba de simplu, la acea vreme neexistând o întrecere în proba de dublu. Există şi câteva similitudini între cei doi mari campioni care nu pot trece neobservate. Amândoi sunt născuţi într-o zi de 19 (ianuarie pentru Tecău, iulie pentru Năstase) şi amândoi au tânjit după acelaşi titlu, US Open. Ilie Năstase s-a impus pe cimentul american în 1972 în turneul de simplu după o finală cu Arthur Ashe, şi în 1975 la dublu alături de bunul său prieten şi rival, Jimmy Connors. Horia Tecău a atins cea mai importantă performanţă în turneul american în 2011, sferturi de finală. „Toate turneele de Grand Slam sunt tentante. Primul este în Australia, anul viitor, dar cel mai mare vis rămâne US Open”, a declarat Horia Tecău imediat după cel mai recent succes, de la Londra.

Umăr lângă umăr spre topul mondial
Horia Tecău şi oponentul său din finala Turneului Campionilor de la Londra, Florin Mergea, se cunosc de o viaţă. În vremea junioratului se antrenau împreună şi formau un cuplu devastator în proba de dublu ale competiţiilor destinate vârstei lor. Pe când aveau doar 14 ani (1999) cei doi se impuneau la dublu la europenele de juniori de la San Remo. Tot în competițiile de juniori, şi tot la dublu, Tecău şi Mergea au triumfat doi ani la rând la Wimbledon, în 2002 şi 2003, iar la la Australian Open jucau finala. Amândoi au intrat în circuitul profesionist în 2003 şi chiar au continuat să joace împreună, e adevărat nu constant, în mai multe turnee până în 2008.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Doi ani mai târziu Florin Mergea se retrăgea temporar din circuitul profesionist. Tecău şi-a continuat însă, ascensiunea, cel mai constant coechipier devenindu-i suedezul Robert Lindstedt alături de care s-a impus în nu mai puţin de 10 turnee (o treime din numărul total de triumfuri în turneele de dublu). Cei doi au disputat nu mai puţin de trei finale la Wimbledon, toate pierdute între 2010 şi 2012. În anul 2010, Tecău a ajuns pentru prima dată în ultimul act la All England Club alături de Robert Lindstedt, iar calificarea în respectiva finală avea să fie încununarea colaborării dintre cei doi, chiar dacă au în faţa cuplului Melzer/Petzschner.

Un an mai târziu (2011), Horia Tecău şi Robert Lindstedt au jucat ultimul act al turneului de la Wimbledon contra fraţiilor Myke și Bob Bryan, parcă eterni lideri mondiali şi cu siguranţă cea mai bună pereche de dublu din toate timpurile. Gemenii americani impus cu 6-3, 6-4, 7-6, însă Tecău şi Lindstedt nu au fost afectaţi de acest eşec, iar parteneriatul lor a rămas la fel de puternic. Cei doi s-au calificat în finala și în 2012 dat înfrîngerea în faţa lui Marray şi Nielsen a durut. Ulterior a apărut şi ruptura dintre cei doi, românul simţind că nu poate să progreseze alături de suedez. Din 2014 a ales să facă pereche cu olandezul Jean-Julien Rojer. Deşi se cunosc de mai bine de un deceniu, nu jucaseră niciodată împreună, până anul trecut. Alegerea a fost însă, inspirată.

Împreună, Tecău şi Rojer, au urcat pas cu pas până pe prima poziţie a clasamentului mondial ATP, la dublu, o probă dominată în ultimii 10 ani de gemenii americani Bob şi Myke Bryan. În această vară Tecău şi partenerul său olandez au triumfat la Wimbledon, şi tot la Londra s-au încununat lideri mondiali după semifinala câştigată la Turneul Campionilor în faţa fraţilor Bryan. A urmat finala de poveste contra lui Florin Mergea şi Rohan Bopanna, iar succesul a fost total. Tecău şi Rojer sunt campionii mondiali absoluţi după un turneu fantastic în care s-au impus fără să piardă măcar un set, performanţă unică în istoria mondială a tenisului.

Destine paralele
Aminteam în rândurile de mai sus despre ascensiunea fulminantă a lui Horia Tecău și alui Florin Mergea din perioada junioratului. Dacă primul a excelat mereu în proba de dublu, Mergea era văzut ca o mare speranță a tenisului mondial și în întrecerile de simplu. La începutul anilor 2000, Tecău şi Mergea erau doi dintre cei mai promiţători juniori din tenis. Cei doi au fost vîrfurile de lance al generaţiei lor. În anul 2002, Tecău şi Mergea câştigau finala de dublu a turneului de la Wimbledon, reuşind să treacă de Rasheev Ram şi Brian Baker. Un an mai târziu, cei doi români au câştigat din nou turneul de juniori după o victorie 7-6, 7-5 împotriva australienilor Adam Feeney şi Chris Guccione.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Mai mult, în același an 2003, Florin Mergea avea să câştigat şi turneul de la simplu juniori la Wimbledon. Deși au jucat o vreme împreună, în 2008 drumurile celor doi tenismeni s-au separat, Tecău alegând să joace alături de alți parteneri la dublu, în vreme ce Mergea avea să se confrunte tot mai des cu accidentări. În 2010 chiar a renunțat la tenis și ajunsese aproape o epavă. A căzut în capcana jocurilor pe calculator, iar noul stil de viață avea să-l aducă în pragul renunțării definitive la sportul care i-a adus atâtea satisfacții în adolescență. A găsit puterea să revină pe terenul de antrenament și a luat-o de la capăt.

An după an Florin Mergea s-a prezentat la numeroase turnee chalanger. A acumulat puncte importante și a revenit în top 50 al clasamentului ATP. La sfârșitul anului 2013, în octombrie, a disputat prima finală ATP, alături de cehul Lukas Rosol. Au cucerit împreună Viena, iar apoi, în februarie 2014, alături de Olivier Marach, a câştigat şi pe zgura de la Vina del Mar, în Chile. A renunţat însă la parteneriatul cu austriacul Marach şi a făcut ulterior pereche cu Marin Draganja pentru a triumfa la Hamburg (2014). Din 2015 a ales să joace alături de Rohan Bopanna și, până să dispute finala Turneului Campionilor împotriva bunului său prieten Horia Tecău, s-a impus în întrecerile de la Stuttgart și ATP World Tour Masters 1000 de la Madrid.

Distribuie:

Postaţi un comentariu