HCM Baia Mare a făcut furori în Germania

HCM Baia Mare

Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare, a făcut furori în Germania, la turneul Sparkassen Ladies Cup, găzduit de localitatea Schmelz, la finele săptămânii trecute. După ce în grupe a pierdut în faţa nemţoaicelor de la Thüringer HC (28-20), iar apoi a trecut, suprinzător, de campioana Franţei, Metz Handball (29-28), în semifinale, băimărencele au furnizat “bomba”  turneului, învingând categoric vicecampioana Norvegiei, Byasen Trondheim.
După o evoluţie excelentă HCM Baia Mare a câştigat în faţa celor de la Byasen cu scorul de 24-12 (12-3). Apărarea echipei băimărene a fost aproape de netrecut în prima repriză, perioadă în care HCM a încasat doar două goluri din acţiune şi unul din aruncare de la 7 metri.
Deşi antrenorul Costică Buceschi a schimbat întreaga echipă la pauză, diferenţa a crescut considerabil până la final şi HCM Baia Mare şi-a asigurat prezenţa în finala turneului după o victorie la 12 goluri.
Byasen Trondheim va juca în turneul preliminar al Ligii Campionilor în luna septembrie. Echipa scandinavă are în componenţă trei jucătoare din naţionala Norvegiei (Therese Pedersen, Camilla Herren şi Tonje Nostvold), dar şi pe interul stânga al naţionalei Tunisiei, Raja Toumi.

Băimărencele au pierdut în finală, cu Thüringer

În finala turneului de la Schmelz s-au întâlnit cele două echipe calificate din Grupa A, Thüringer HC şi HCM Baia Mare. La fel ca în primul meci, disputat în faza grupelor, a învins campioana Germaniei cu 29-18 (16-9). Gruparea antrenată de Herbert Müller câştigă în premieră Sparkassen Ladies Cup, după ce anul trecut a fost învinsă în finală de Metz.
După un meci foarte bun cu Byasen Trondheim băimărencele n-au rezistat în faţa campioanei Germaniei decât 22 de minute, când scorul era 12-9 pentru Thüringer HC. A urmat un 7 metri ratat de românce, apoi 4 goluri marcate consecutiv de adversarele noastre în doar 3 minute şi scorul la pauză a fost 16-9.
Repriza a doua nu a mai avut istoric, antrenorii celor două formaţii rulând întreg efectivul înscris pe raportul de joc.
HCM Baia Mare a egalat cea mai bună performanţă a vreunei echipe din România la acest turneu prestigios, fiind a doua finalistă după Oltchim în 2011. Din ţara noastră au mai jucat la Ladies Cup alte cinci echipe: Oltchim (de 2 ori), HC Zalău (2), “U” Jolidon Cluj (1), Rulmentul Braşov (1) şi SCM Craiova (1).

Ungureanu cel mai bun portar

Pe lângă trofeul atribuit ocupantei locului al doilea, HCM Baia Mare a plecat de la Schmelz şi cu  premiul special, Paula Ungureanu fiind desemnată cel mai bun portar la Sparkassen Ladies Cup. O altă ex-handbalistă de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Alexandrina Barbosa (legitimată acum la Thüringer HC), a intrat în posesia altor două premii speciale: golgetera şi cea mai bună jucătoare a turneului.
Pentru HCM Baia Mare mai urmează încă un meci de pregătire tot în Germania şi tot în compania echipei Thüringer HC , iar apoi, în perioada 23-25 august, un turneu amical în Cehia, la Olomouc, unde participă echipele: HK Slovan Duslo Sala (vicecampioana Slovaciei), ZV Mc Donald’s Wiener Neustadt (locul 3 în Austria), DHK Zora Olomouc (locul 5 în Cehia) şi HCM Baia Mare.

[stextbox id=”custom” caption=”Clasamentul final al turneului internaţional Sparkassen Ladies Cup 2013:”]1. Thüringer HC (campioana Germaniei)
2. HCM Baia Mare (vicecampioana României)
3. Bayer Leverkusen (locul 3 în Germania)
4. Byasen Trondheim (vicecampioana Norvegiei)
5. Metz Handball (campioana Franţei)
6. Toulon (locul 7 în Franţa)[/stextbox]
Foto © Štefan Madaras

Distribuie:

Postaţi un comentariu