Handbal / “U” Jolidon are finanţator

După luni bune de suferințe și lipsuri materiale, handbalistele de la ”U” vor avea din acest sezon un nou sponsor / Foto: Dan Bodea

Luni, oficialii echipei feminine de handbal ”U” Jolidon Cluj au semnat contractul de parteneriat dintre gruparea sportivă şi Alexandrion Group. În urma acestui acord distileriile amintite devin partener oficial al echipei de handbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj pentru sezoanele 2014/2015 şi 2015/2016. Acordul a fost semnat prin decizia unanimă a părților, iar începând cu noul sezon competiţional, echipa de handbal feminin a Clujului va evolua sub denumirea de “U” Alexandrion.

Acordul de parteneriat vizează finanțarea echipei “U” Alexandrion cel puțin pe durata celor două sezoane menționate, părțile având în vedere o colaborare pe termen lung care să conducă la menținerea și îmbunătățirea perfomanței sportive a echipei clujene de handbal feminin, inclusiv prin atragerea de noi jucătoare și cooptarea de noi sponsori.

Distribuie:

Postaţi un comentariu