Handbal / ”U” Cluj a rezistat doar o repriză cu CSM

Cristina Laslo (foto, în alb şi negru) a marcat de 5 ori în poarta CSM-ului din Bucureşti, dar nu a putut evita a 8-a înfrângere stagională pentru Universitatea Cluj / Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de handbal a CS Universitatea Cluj a pierdut în fața campioanelor de la CSM București, scor 20-27, într-o partidă din cadrul etapei a XII-a a sezonului regulat al Ligii Naționale. Clujencele au dat o replică bună în primele 30 de minute reușind la un moment dat să se desprindă pe tabela de marcaj (5-2). Bucureștencele au revenit în joc și au restabilit egalitatea, apoi au trecut în avantaj (8-10), dar finalul primei părți a întâlnirii a aparținut universitarelor care au intrat în avantaj la cabine, scor 12-10, grație golurilor marcate de Chintoan și Laslo.

Fără Fachinello, Martin, Manea, Da Silva și Jorgensen, prima accidentată, iar restul menajate, CSM București a turat motoarele în actul secund în care s-a desprins la cinci goluri în minutul 40 după reușita lui Vărzaru și a rezolvat practic soarta meciului. Clujencele nu au mai reușit decât să limiteze proporțiile scorului după ce echipa lui Kim Rasmunssen a înscris de cinci ori fără să primească gol (18-27). Scăpate în câștigătoare campioanele au așteptat liniștite finalul de meci în care Universitatea a mai reușit două goluri, stabilind astfel, scorul final (20-27).

Laslo cu 5 goluri, Ivan (3) și Chintoan (3) au fost principalele marcatoare ale echipei antrenate de Carmen Amariei. Cu patru victorii și opt înfrângeri în cele 12 partide disputate în actualul campionat, Universitatea Cluj ocupă poziția a 10-a a clasamentului, cu 12 puncte, la 7 lungimi în urma rivalei HC Zalău ocupanta locului 6, ultimul care duce în play-off. Etapa viitoare, a 13-a, ”U” Cluj va evolua în deplasare la HCM Râmnicu Vâlcea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu