Handbal / Egal cu atitudine

Handbaliştii de la "U" Cluj au arătat multă atitudine în jocul cu Vinţa Seşeş, terminat la egalitate 21-21 în Divizia A / Foto: Dan Bodea

Echipa masculină de handbal Universitatea Cluj au obţinut un rezultat de egalitate, 26-26, în confruntarea cu Voinţa Şebeş, din cadrul etapei a X-a, a Diviziei A.

Deşi porneau cu şansa a doua în partida cu ocupanta locului 2 din al doilea eşalon valoric din România, sportivii pregătiţi de Alexandru Cucuiet au făcut un meci foarte bun, practicând o apărare agresivă prin care au stopat elanul ofensiv al oaspeţilor.

La pauză “U” Cluj conducea cu 15-11 însă, în partea a doua a meciului jucătorii de la Voinţa au reuşit să restabilească egalitatea, iar în final puteau chiar să câştige meciul, universitarii egalând cu 3 secunde înainte de ultimul fluier al arbitrilor.

Miroiu cu 8 goluri şi Hossu cu şase reuşite au fost cei mai importanţi marcatori ai Universităţii. În ultima etapă din turul seriei B a Diviziei A, Universitatea Cluj va juca, duminică, 15 decembrie, pe terenul echipei HC Argeş Piteşti, ocupanta locului 3 în clasament.

Distribuie:

Postaţi un comentariu