Handbal – Divizia A/Debut cu dreptul pentru handbaliştii de la CSM în noua ediţie de campionat

Handbaliştii de la CSM au început cu o victorie noua ediţie de campionat

Elevii lui Nicolae Istrate au înregistrat un start excelent de campionat după ce au reuşit să învingă, în deplasare, pe Extrem Baia Mare, scor 33-31, în prima etapă de Campionat a Diviziei A, seria B.

Dacă în ediţia trecută de campionat băimărenii terminau pe locul doi iar sătmărenii de abia pe locul nouă, CSM pierzând ambele meciuri cu Extrem, iată că de data aceasta rolurile s-au inversat iar echipa de pe Someş a reuşit un success dătător de speranţe. Desigur contează şi faptul că în aceast campionat în echipa băimăreană sunt doar cinci seniori, restul handbaliști juniori 1.

Partida desfăşurată duminică, a fost la discreţia sătmărenilor care au condus în permanenţă. La pauză CSM avea o diferenţă de şase goluri pe tabelă (13-19) pentru ca în partea secundă scenariul să se repete iar la final scorul să arate, Extrem Baia Mare – CSM Satu Mare 31-33.

Pentru CSM au evoluat: Cristian Pogyină – 11 intervenții, Lucian Cioroiu – 9 intervenții, Klaus Ungar – 7 goluri, Cristi Jurj – 6, Cosmin Chira – 5 (2 din 7 metri), Ioan Morar – 5 (a ratat două de la 7 metri), Florin Mateș – 5, Andrei Pop – 3, Ioan Mureșan – 2 și Raul Pop.

Sătmărenii vor disputa următoarea partidă tot în deplasare, urmând să întâlnească pe CSS Sighişoara.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu