Handbal/ Cuvântul de ordine: Victorie!

CSM Satu Mare caută a treia victorie consecutivă

După un start excelent de campionat, cu două victorii din două posibile, handbaliştii de la CSM îşi doresc să o obţină un nou succes, mai ales că joacă pentru prima dată în acest sezon în faţa propriilor suporteri.

Sătmărenii întâlnesc, astăzi de la ora 17.00, pe HC Sibiu, partida care se desfăşoară în cadrul etapei a III-a a Diviziei A la handbal masculin.

Chiar dacă au două indisponibilităţi de marcă în echipă, Ciaca şi Chira(accidentaţi), sătmărenii pornesc ca favoriţi şi din prisma faptului că HC Sibiu este o echipă nouă înscrisă în campionat.

“Mergem la victorie, nu avem altă variantă. Noi am început bine campionatul și vrem s-o ținem tot așa. Băieții sunt într-o formă bună și cu toții vrem să demonstrăm printr-o victorie că suntem pe drumul cel bun”, a declarat antrenorul Nicolae Istrate.

Meciul de azi va fi arbitrat de un cuplu din Baia Mare alcătuit din Băban şi Marta.

Programul etapei a III-a

– Național Sighișoara – CSS Sighișoara

– HCM Făgăraș – Universitatea Cluj

– CSM Oradea – HCM Argeș Pitești

– Universitatea Craiova – Voința Sebeș

– Extrem Baia Mare – Academia Baia Mare

– CSM Satu Mare – HC Sibiu.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu