Handbal / Amariei vrea atitudine nordică la “U”

Carmen Amariei (foto, în centru) a fost prezentată oficial în funcţia de antrenor al echiepi feminine de handbal "U" Alexandrion Cluj / Foto: Dan Bodea

Fosta mare jucătoare a României şi a Universităţii Cluj, Carmen Amariei, a fost prezentată oficial în noua ei calitate, de antrenor al echipei ”U” Alexandrion. Echipa tehnică a fostei internaţionale a fost completată cu Rodica Petruş, antrenor secund. Carmen Amariei a anunţat cu acest prilej şi noul obiectiv al echipei, salvarea de la retrogradare. Noul tehnician vrea să imprime o mentalitate şi un stil nou de abordare a meciurilor.

„Pentru început trebuie să ne salvăm de la retrogradare, pentru că nu se pot face minuni în câteva luni de zile. Deasemenea, sper ca experiența pe care eu am acumulat-o în perioada în care am evoluat în Danemarca să ne ajute să implementăm o nouă atitudine, o atitudine şi o mentalitatea nordică. Sunt sigură că voi reuși. Am discutat cu fetele şi niciuna dintre ele nu-şi mai doreşte să plece de la echipă. Am înţeles că şi salariile restante au fost plătite deci, ne rămâne doar să ne apucăm de treabă”, a declarat Amariei.

Vorbele noului antrenor legate de restanţele financiare sunt susţinute de retragerea memoriilor depuse la Federaţia Română de Handbal de către Laura Popa şi Cristina Laslo, handbalistele anunţându-şi intenţia de a continua la ”U” Alexandrion. Echipa clujeană îşi va continua pregătirea pe plan local, iar în intervalul 21-22 decembrie va participa la un turneu amical la Râmnicu Vâlcea. Nici de anul nou „studentele” nu vor avea o pauză foarte lungă, primul turneu de pregătire din 2015 fiind programat în 3-4 ianuarie la Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu