Grigoraş: „Dacă simt că nu pot să aduc un plus de valoare echipei, plec singur”

Foto: Dan Bodea

Petre Grigoraş a dezminţit o „bârfă” apărută în presa centrală, conform căreia în contractul său ar exista o clauză prin care poate fi dat afară fără nicio explicaţie, dacă nu obţine şase puncte în primele trei meciuri. „Nu am nicio clauză de acest fel, doar dacă nu o fi apărut aşa peste noapte. Eu nu am venit la CFR Cluj doar ca să-mi trec echipa în CV, am venit să-mi fac meseria. Dacă simt că nu pot să aduc un plus de valoare acestei echipe, plec singur, n-am nevoie de vreo clauză de genul acesta în contract”, a explicat Grigoraş.
„Nu există o asemenea clauză, sunt invenţii ale presei. Am pornit cu stângul noul sezon, dar am încredere în Grigoraş că va redresa echipa. E un antrenor foarte bun, a avut rezultate peste nivelul valoric individual al jucătorilor. E cel mai potrivit antrenor pentru CFR”, a susţinut Arpad Paszkany.

În aceste zile, tehnicianul își pregătește jucătorii în cadrul unui stagiu de pregătire în Poiana Brașov și este mulțumit de modul în care decurg lucrurile. ”În primul rând, observ o schimbare de atitudine și acesta este primul lucru pe care mi l-am propus, prima schimbare de care echipa avea nevoie. Am cerut conducerii clubului un răgaz de câteva săptămâni pentru a putea schimba ceva, iar ceea ce văd în acest moment, îmi dă încredere că putem realiza lucruri frumoase împreună. Vor mai veni jucători, unii au plecat deja, așa se întâmplă la un club de fotbal. Important este ca acei jucători care au rămas să fie conectați la joc, la antrenamente și la obiective”, a adăugat Grigoraș.

Primul meci oficial al CFR-ului, după cantonamentul de la Brașov, va avea loc în 15 septembrie, împotriva marii rivale Universitatea.


Publicitate

Postaţi un comentariu