Gloria Bistrița este izgonită din fotoliul de lider cu un penalty inventat

Foto arhivă: Radu Hângănuț

Începând de sâmbătă și cel puțin până săptămâna viitoare, Gloria Bistrița nu mai este lidera seriei a II-a din eșalonul secund, după ce ieri a pierdut în deplasarea de la FC ”U” Craiova cu 0-1, la capătul unui meci decis, în opinia staff-ului bistrițenilor, de o greșeală a arbitrului de centru, care a acordat oltenilor un penalty nejustificat.

Gloria venea după o înfrângere în deplasare cu codașa UTA Arad și spera la un rezultat pozitiv care să o mențină pe prima poziție a clasamentului. Nu a fost așa și după 35 de minute de joc, în care Gloria a jucat bine și și-a creat mai multe faze de a marca, centralul constănțean Dragoș Teodor a acordat penalty împotriva bistrițenilor la o fază la care fostul jucător al Gloriei, Săceanu, s-a izbit de portarul Albuț.

Tot Săceanu a transformat lovitura de pedeapsă, jocul devenind unul anost și per-ansamblu prost, după marcarea golului, cele două echipe nemaiavând ocazii prea mari de a marca.

Astfel, Gloria Bistrița a înregistrat a doua înfrângere consecutivă și a cedat prima poziție în fața craiovenilor lui Mititelu care au în acest moment au 15 puncte, la fel ca rivala din oraș, CSU Craiova și cu unul mai mult decât Gloria Bistrița.

„Îi felicit pe jucători pentru atitudinea și determinarea cu care au jucat până la primirea golului. Am dominat jocul și am avut faze bune din care puteam marca, însă jocul s-a rupt după acel penalty acordat aiurea de arbitru. Acea decizie a influențat cursul jocului și chiar și rezultatul final. După meci am primit confirmarea că la acea fază a fost de fapt fault în atac, nici vorba de penalty. Cred că la un meci între primele clasate trebuia să fie delegată o birgadă de Liga I, sau măcar niște arbitri cu experiență, nu ca cei pe care i-am avut noi”, a declarat antrenorul Gloriei Bistrița, Sandu Negrean.

Tehnicianul bistrițean s-a arătat optimist în ce privește șansa elevilor săi de a reveni pe primu loc chiar după meciul din etapa viitoare, care se va disputa în data de 2 noiembrie, pe teren propriu, cu Metalul Reșița.

„Am pierdut două jocuri pe nedrept. La UTA pentru că am ratat un penaltu și aici din cauza arbitrului. Pentru meciul următor mizez pe orgoliul jucătorilor și pe ambiția lor de a demonstra că începutul bun de campionat nu a fost o întâmplare, că merităm să fim pe primul loc și avem valoare de a ne bate la promovare. Cu un joc bun acasă și cu câteva rezultate favorabile în celelalte meciuri din serie vom reveni pe prima poziție chiar din etapa viitoare”, a mai spus Negrean.

Distribuie:

Postaţi un comentariu