Gimnastică/Iordache aduce singura medalie a României

Bronzul obţinut de Larisa Iordache, la sol, a fost singura medalie obţinută de România la mondialele de la Anvers, Belgia

Larisa Iordache (foto) a cucerit, duminică, medalia de bronz în proba de sol de la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Anvers, Belgia. 14.600 a fost nota obținută de Iordache în finala de la sol, acolo unde Sandra Izbașa a ratat ultima diagonală și s-a clasat abia a 7-a.

Tot Larisa Iordache a reprezentat țara noastră și în finala de la bârnă unde pornea cu prima șansă. A ratat execuția și la final s-a clasat doar pe locul șapte. Astfel Iordache aduce singura medalie a delegației României la ediția din acest an a mondialelor.

Trebuie menționată evoluția bistrițeanului Marius Berbecar care a concurat în finalele de sărituri (locul 7) și la paralele unde a terminat concursul pe poziția a șasea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu