Ganea, obligat să câştige derby-ul cu CFR

Ionel Ganea trebuie să restituie clubului Universitatea Cluj suma de 60.000 de euro, în urma procesului pierdut cu gruparea universitară / Foto: Dan Bodea

Ionel Ganea rămâne antrenorul Universităţii Cluj. Tehnicianul a primit însă un ultimatum din partea conducerii „alb-negre”. Ganea e obligat să câştige meciurile cu CFR şi Gaz Metan Mediaş dacă mai doreşte ca aventura sa pe banca „şepcilor” să continue.
Fostul dinamovist nu a fost prezent la şedinţa Comitetului de Creditori de la „U”, care a analizat contractul său cu clubul „studenţesc”. La întrunire au luat parte Radu Constantea (reprezentantul Consiliului Local), Marieta Anastasescu (administratorul judiciar) şi unul dintre avocaţii lui Florian Walter. Ceilalţi acţionari şi-au expus punctul de vedere prin corespondenţă. „ANAF şi Consiliul Local, pe care l-am reprezentat, nu au fost de acord cu anumite clauze din contractul semnat de Ionel Ganea şi administratorul judiciar. Angajamentul a fost semnat fără ca noi să fim consultaţi. Mi se pare anormal acest lucru. Am propus renegocierea unor clauze din contract. Ganea nu a fost prezent la şedinţă”, a explicat Constantea.
Tot astăzi, a avut loc şi Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor. „În Adunare s-a stabilit să nu se înceapă procedura de majorare a capitalului social. De asemenea, CL a votat ca societatea comercială să se constituie ca parte civilă în procesul intentat de DIICOT împotriva lui Walter, Ioan Mărginean şi Dan Capră, dar reprezentantul lui Walter, care e acţionar majoritar, a votat împotriva”, a adăugat Radu Constantea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu