Gabi Mureşan a debutat la Tomsk

Fostul CFR-ist, Gabi Mureşan, a debutat la noua sa echipă, Tom Tomsk/ Foto: Dan Bodea

Mureşan a fost integralist şi a primit aprecieri din partea jurnaliştilor din Rusia, care au scris despre el că a fost unul dintre jucătorii determinaţi ai echipei vizitatoare.

Gabriel Mureşan are 31 de ani şi s-a transferat în rusia în urmă cu la sfârşitul lunii trecute, după ce a primit acceptul clubului clujean. Fotbalistul născut la Sighişoara, judeţul Mureş, a fost achiziţionat de CFR Cluj în vara anului 2007 şi a contribuit decisiv la toate succesele vişiniilor. Astfel, în palmaresul jucătorului regăsim trei titluri naţionale, tot atâtea cupe şi două supercupe ale României, toate cucerite cu CFR.

Mureşan evoluează pe postul de mijlocaş la închidere şi a adunat în timp nouă selecţii la echipa naţională a României, în tricoul căreia a debutat la data de 2 iunie 2007, într-o partidă câştigată de tricolori, în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa Sloveniei.  În cariera sa Gabi Mureşan a mai jucat pentru Gaz Metan Mediaş şi Gloria Bistriţa.

Distribuie:

Postaţi un comentariu